Daniel Funeriu, despre heităreala” pe care și-a luat-o de la USR-PLUS

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei a transmis un mesaj radical pe pagina sa de socializare. El a dorit să facă câteva observații despre "heităreala" pe care și-ar fi luat-o pentru lucrurile pe care le-a spus despre educația sexuală. El a explicat că s-ar fi așteptat ca cei care îl critică să fie de la PSD și AUR. Surpriza a fost maximă când a observat că aceștia sunt predominant de la USR-PLUS.

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației a făcut câteva observații pe marginea subiectului privind educația sexuală.

„Având în vedere că susțin, în toate intervențiile mele, ameliorarea educației sexuale în școală prin urmărirea sistematică a aplicării programei în vigoare, mă așteptam ca „heitării” să fie de la AUR sau PSD. Or nu e așa: „heitării” au, preponderent, orientare politică USRPLUS. Concluzie: „heitării” USRPLUS sunt la fel ca „heitării” AUR, doar obiectul lor de cult fiind diferit

„Heitării” oripilați de faptul că eu cer respect egal pentru tinere femei care aleg să fie mame și tinere femei care vor să fie corporatiste sunt oribili misogini cu minți tulburi. Statul trebuie să creeze condiții de dezvoltare pentru toți cetățenii săi, fără să intre în deciziile intime ale fiecăruia. Concluzie: încetul cu încetul ei vor să instituie poliția gândirii”, a scris el pe Facebook.

Daniel Funeriu, comentariu acid la adresa presei

„Heitării” oripilați că, în contextul în care e legal (în anumite condiții) să te căsătorești la 16 ani, cer respect pentru tinerele de 17 ani care doresc (subliniez, doresc!) să fie mame, cu argumentul „nu sunt pregătite pentru asta, știm noi mai bine cândvtrebuie ele să dorească să facă copii” sunt aceleași personaje care militează pentru „dreptul” (?!) copiilor de peste 14 ani să își facă operații de schimbare de sex.
Concluzie: decideți voi ce credeți despre acei „heitări”.

Presa pe care o consideram de bună-credință și chiar îi apreciam, gen site-ul educatieprivată, în goana după click-uri, au extras cu penseta, în titluri teribiliste, cuvinte meșteșugit alese din totalitatea spuselor mele, pentru a orienta cititorii (cu care, în mare rezonez) înspre agenda lor, marcată în filigran în alte materiale publicate. Le-am cerut, cu respect, să fie corecți, nu au răspuns nimic, cu toate că de obicei răspund instant. Concluzie: pentru mine mai au zero credibilitate. Antena 3 face pui în educație, e dreptul lor. Dar eu vă recomand să nu-i mai băgați în seamă, dacă vreți să aveți gândurile nepoluate.

Ce a pățit cel care i-a dat o replică civilizată fostului ministru

Am văzut inițiative ale „heitărilor” care cereau să nu mai fiu invitat în universități pentru a ține conferințe și cursuri, pentru că aș fi „conservator”. Ce are chimia cu conservatorismul nu mi-e clar, chiar dacă Thatcher era chimistă, dar le spun acestor „heitări” un lucru simplu: băbăieți, eu nu am fugit la 17 ani din comunism, nu m-am bătut cu crunta mafie pontacă învingând-o, nu am luptat cu cvasi-mafiile universitare și sindicale ca să ma las intimidat de dezaxați cu glezne epilate și ciorăpei cu Donald-Duck. Mai aveți de trăit vreo 10 vieți până să ajungeți la nivelul de virilitate al celor pe care i-am învins măr”, a continuat fostul ministru.

Daniel Funeriu a povestit cum un senator USRPLUS, om deștept, Ștefan Pălărie, i-a dat o replică civilizată, spunând că apreciază ce a făcut pentru educație.

„Atât i-a trebuit. Și-a luat și el o mini-doză de heităreală de la ai lui. Ștefan, remember: când ești la mijloc iei pumni și din stânga, și din dreapta. Așa ne spune Thatcher. E varianta politică a lui „între două nu te plouă, dar nici bine nu îți e”. Mergând pe mâna mea, o să faci lucruri bune pentru copii. Mergând pe mâna lor, o să te faci de râs.

„Heitări” și militanți care fac tot partidul să pară o adunătură de ciudați

Nu uitați, politica e făcută de oameni. E groaznic de frustrant să văd oameni de mare calitate, care pot face ceva super pentru România (Cioloș, Cătălin Drulă, Ștefan Pălărie, Tudorache, Mituță, Ciprian Teleman, Adrian Wiener, Tudor Benga și alții) susținuți de „heitări” și militanți care fac tot partidul să pară o adunătură de ciudați. Tot așa cum sper ca la congres PNL să scape de useliști, sper ca USRPLUS să scape de „heitării” mesianici care le fac rău. Vor pierde 100 de oameni, dar vor câștiga zeci de mii de voturi”, a punctat el

El a reltata că a primit, în privat, multe cuvinte de apreciere pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume.

„Mulțumesc dar mă lasă rece din două motive: a) a scrie pe facebook nu e curaj. Curaj e ce au făcut cei de la revoluție și din Piața Universității. b) dacă vreți să schimbați societatea, nu pe mine în privat, să mă susțineți. Susțineți-vă ideile în public. Cu calm și perseverență.

Am blocat o droaie de rasiști care puneau, greșit, problemele în spinarea comunității rroma. Nu i-am văzut pe „heitări” să-i combată pe acești rasiști așa cum combat eu rasismul. Concluzie: „heitării” mei nu sunt doar misogini, ci și rasiști”, a conchis Daniel Funeriu.