Daniel Funeriu exclude retragerea din cursa prezidențială și își dorește o confruntare cu Nicușor Dan în turul doi

Daniel Funeriu, care și-a anunțat candidatura independentă la alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat sâmbătă că nu ia în calcul retragerea din competiție, precizând că își dorește să ajungă în turul al doilea, unde să se confrunte cu primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Funeriu a exclus categoric orice negociere privind retragerea sa din cursă în schimbul unui alt post, subliniind că intenționează să ducă până la capăt această candidatură pentru a aduce în prim-plan marile probleme ale României și soluțiile necesare.

El a precizat că scopul său este de a supune ideile sale judecății electoratului.

„Exclud orice negociere de retragere pentru nu ştiu ce post. Exclud acest lucru. Exclud orice negociere de retragere.

Voi merge până la capăt cu această candidatură. Pentru că, aşa cum vă spuneam, cred că este momentul să punem pe masă probleme mari ale României şi să venim cu soluţii ale acestor probleme. Exclud orice negociere de retragere pentru orice altă funcţie. Exclus.

Doi, merg până la capăt, (…) ca să supun aceste idei cu care vin în viaţa publică, să le supun electoratului”, a afirmat Daniel Funeriu.

De asemenea, fostul ministru al Educației a cerut Curții Constituționale să permită participarea la alegeri a tuturor candidaților care nu au o decizie judecătorească definitivă împotriva lor, argumentând că președintele trebuie să aibă o legitimitate democratică.

„Nu poţi să fii preşedinte la masa verde, cum a vrut Kosovo să învingă România la fotbal. Preşedintele, pentru a conduce ţara, trebuie să aibă legitimitate democratică. Şi voturile pe care le-a luat Georgescu (…) au fost pentru că nu a avut competiţie serioasă”, a mai indicat el.

Se descrie drept un candidat suveranist, însă se diferențiază clar de viziunea lui Călin Georgescu

În ceea ce privește identitatea sa politică, Funeriu s-a descris drept un candidat suveranist care sprijină valorile Constituției, se opune sistemelor defecte și susține dezvoltarea unor structuri corecte.

El a subliniat că soluțiile propuse de el și bilanțul pe care îl poate prezenta din activitatea sa de până acum îl diferențiază clar de alți candidați, inclusiv de Călin Georgescu, și că este ferm atașat principiilor occidentale, sintetizate în sloganul său „Cu fața spre Vest”.

Referitor la primarul general Nicușor Dan, Funeriu a menționat că îl cunoaște de pe vremea când participau amândoi la olimpiadele școlare și a afirmat că își dorește să îl întâlnească în turul doi al alegerilor, unde să-și prezinte în fața românilor bilanțul, proiectele și echipele.

Funeriu a detaliat și câteva aspecte ale echipei sale, menționând că-și dorește colaborarea, din postura de președinte, cu personalități precum Augustin Zegrean pentru domeniul justiției, Gabriel Biriș pentru economie și Radu Lupescu pentru sănătate.

El a afirmat că fondurile pentru campania sa electorală vor fi transparente și comunicate pe parcursul competiției.

„Dacă partidele ar veni cu un guvern în care sunt oameni de calitatea celor care mi s-au alăturat mie în acest demers, România ar duce-o foarte bine.

Să vă dau câteva exemple: pe Justiţie – domnul Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, pe tot înseamnă economie-taxe – domnul Gabriel Biriş, sănătate, un domeniu esenţial, Radu Lupescu”, a spus fostul ministru.

Crin Antonescu nu poate conduce o țară doar prin discursuri

În ceea ce privește candidatura lui Crin Antonescu, sprijinit de actuala majoritate parlamentară, Funeriu a susținut că această coaliție nu își dorește cu adevărat să câștige alegerile prezidențiale.

Funeriu l-a criticat pe Antonescu pentru lipsa cunoștințelor de limbi străine și pentru faptul că, în opinia sa, o țară nu poate fi condusă doar prin discursuri.

„Antonescu este un om care are vorbele la el, dar o ţară nu se conduce prin vorbe. Şi apropo, ar fi bine să aibă vorbele şi în alte limbi de circulaţie internaţională. Am văzut că nu prea le are”, a mai spus Funeriu.