El consideră că ar trebui ca preţul apartamentelor vechi să scadă cu 30% sub preţul de construcţie al celor noi.
„Acum sunt preţuri reale la apartamentele noi. Cei care fac asta ar putea să construiască acum la preţuri mai mici. Se construieşte şi acum, dar nu se mai fac ansambluri mari, iar dacă se fac sunt foarte puţine“, a spus Guzu, subliniind că totuşi a reînceput să se construiască, deoarece „a început şi cererea de fier şi beton. Înseamnă că se construieşte sau că începe. Mulţi din cei care au au terminat construcţiile (n.r. – înainte de criză) şi-au dat seama acum că nu mai au cum să scadă preţurile“.
Salarii mărite anti-frustrare
Acesta consideră că statul ar trebui să mărească salariile angajaţilor ce se ocupă cu fonduri europene, deoarece este frustrant pentru un om să lucreze cu cifre aşa mari şi să aibă un salariu mic.
Daniel Guzu a precizat că şi el a apelat la fondurile europene, dar până în acest moment nu a reuşit să le acceseze, vinovat fiind, în opinia sa, statul.
„Voinţa politică este mai puternică acum decât în anii trecuţi, dar dacă le-ar da oamenilor mai mulţi bani, s-ar mişca mai repede. Stau săracii ca sardinele într-un birou şi nici nu se văd de proiecte. Este frustrant pentru un om să lucreze cu cifre aşa mari şi să aibă un salariu mic“, a spus Guzu.
El a mai afirmat că a avut acum vreo doi ani un proiect aprobat, care „este în finisare“, şi aşteaptă şi acum banii, în sumă de 200.000 euro, 400.000 euro fiind valoarea totală a proiectului. În acest moment, el a mai depus câteva proiecte.
SURSA: Agerpres