Daniel Pancu, fost jucător la Rapid, a făcut recent o serie de declarații șocante în plin război în Ucraina, vorbind despre liderul cecenilor, pe care l-a cunoscut personal, Ramzan Kadîrov. Acesta a fost trimis de Putin în Ucraina pentru a-l prinde pe Zelensky. Fostul fotbalist a fost pus la zid după anunțul său și și-a pierdut foarte multe colaborări.
Daniel Pancu a avut ocazia să-l cunoască pe liderul cecenilor, Ramzan Kadîrov (45 ani), în perioadă când evolua la Terek Grozny. Recent, fostul internațional român a fost profund impresionat de Ramzan Kadîrov și a povestit că este cel mai puternic și impunător om pe care l-a întâlnit în viața sa.
„Eu am jucat și în Turcia, unde e la fel un popor foarte naționalist, dar n-am văzut așa ceva. Nu la nivelul cecenilor. Neam de luptători și naționaliști! Fără doar și poate. Noi nu veneam acolo decât cu două zile înainte de meci. Ne pregăteam și stăteam în Rusia. Se auzeau într-adevăr focuri de arme și bubuituri noaptea și Florentin Petre și Mărgăritescu vă pot confirma. Nu am ieșit niciodată în Groznîi pe străzi, doar mergeam la antrenamente. Nu a fost nicio problemă și nu a fost niciun atentat la adresa fotbaliștilor, dar în schimb erau atacuri kamikaze săptămânal! Femei și bărbați care se aruncau în aer lângă poliția rusă.
El a venit la putere în 2007, după ce în 2004 l-au aruncat cu tribuna în aer pe tatăl lui, Ahmad, la un meci al lui Terek. Știu că s-a dus în trening și în pantofi la Kremlin la Putin și i-a zis că va fi de partea lui. Și în Turcia am fost invitat de diverși miliardari la prânzuri sau cine de unul singur, dar dintre toți oamenii puternici pe care i-am întâlnit în viața mea, Ramzan m-a impresionat cel mai mult!
E născut lider, e un luptător prin excelență și am o amintire foarte puternică legată de el. Înainte de o întâlnire cu Putin în Rusia, i-a întârziat avionul două ore și a venit căpitanul de echipă să mă ia cu mașina. Ramzan Kadîrov voia să stea cu mine alea două ore cât a întârziat Putin și să petrecem timpul împreună la masă. E cea mai mare formă de respect! Își dorea să mă vadă, ce gândesc și ce simt. Deci pot spune că am avut o relație excelentă și o am în continuare”, a declarat Daniel Pancu pentru Fanatik.
În dezvăluirile sale, fără să vrea, fostul internațional român a accentuat niște trăsături crunte, atunci când a povestit ce îi spunea Ramzan Kadîrov. Pancu a vorbit despre miile de omoruri pe care liderul cecenilor le are și despre legile drastice pe care le-a impus.
„Ne-a spus că el a luptat în război și a omorât ruși. Ăsta nu mai e niciun secret! Vorbea de mii de oameni pe care i-a ucis! El are centura neagră la karate la vreo două categorii. Ne povestea întotdeauna de război când mai venea pe la echipă. Se ducea și se bătea parte în parte cu rușii. Venea la toate meciurile de acasă! Îi plăcea foarte mult fotbalul. De ziua tatălui său am jucat cu Lokomotiv Moscova și am bătut cu 2-1. Florentin Petre a dat golul victoriei și a fost declarat omul meciului. A fost o primă de 50.000 de dolari de jucător! Primele erau mult suplimentate la victorii în perioada aia. Nu am luat nicio primă mai mică de 14.000 de dolari, chiar dacă salariile nu erau foarte mari. Eu cred că aveam undeva la 50.000 de dolari pe lună. Puteai să faci din prime echivalentul la un salariu.
Ei acolo aveau legea lor cu siguranță! Acolo a fost un conflict lung, iar Kadîrov a făcut multe lucruri minunate pentru Cecenia. Construise cea mai scumpă moschee din Europa, am fost chiar la inaugurare. A construit zgârie-nori și a făcut multe lucruri bune pentru popor. Politic nu vreau să mă pronunț, pentru că acolo e o situație tensionată.
Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei”, a mai dezvăluit Daniel Pancu, însă declarațiile sale nu au fost apreciate de publicul din România.
Daniel Pancu nu mai este ambasadorul brandului Superbet
În urma unor declarații publice care contravin în totalitate valorilor brandului Superbet, conducerea companiei anunță încheierea oricărei colaborări cu Daniel Pancu, începând de astăzi, 5 martie a.c, a anunțat compania de pariuri sportive.
Ne delimităm cu fermitate de orice fel de declarații care, din ignoranță sau rea voință, nu țin cont de dramele trăite de poporul ucrainean. La fel de ferm ne delimităm de declarațiile cu privire la comentariul în care Daniel Pancu face referire la modul de a înțelege tradițiile, asociindu-le cu acte de violență împotriva femeilor.
Toate campaniile în care este utilizată imaginea fostului nostru ambasador Daniel Pancu au fost oprite de la difuzare. Din considerente tehnice, pot exista unele întârzieri în implementarea acestei decizii, dar toți partenerii noștri din media ne-au asigurat că vor pune în practică hotărârea noastră în cel mai scurt timp. Echipa Superbet este fondată pe un set de valori fundamentale, incompatibile cu violența, de orice fel. Toate declarațiile lui Daniel Pancu sunt un derapaj major de la acest set de valori, a anunțat compania într-o informare.