Daniel Vasile este directorul general al companiei Daikin din luna iulie a anului 2015, după ce anterior a fost director de vânzări timp de patru ani. Una dintre cele mai importante campanii de responsabilitate socială ale companiei a fost „Plantăm Aer“. Echipa Daikin, formată din angajați, parteneri, clienți și voluntari, a contribuit la îmbunătățirea calității aerului, plantând 13.000 de copaci, în nouă județe din țară. Astfel, Daikin a plantat câte un copac pentru fiecare aparat de aer condiționat vândut în perioada 5 iunie - 15 septembrie 2017. Pentru angajații și partenerii Daikin este al doilea an consecutiv în care au demonstrat ce înseamnă comportamentul eco-responsabil, participând ca voluntari în ample acțiuni de plantare. De altfel, strategia companiei pentru anul 2018 vizează continuarea acțiunilor cu impact asupra mediului înconjurător și societății, mizând tot mai mult pe implicarea publicului larg în campaniile de responsabilitate socială.
Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România
Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.
Alegem câştigătorii împreună
La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.
Cum am stabilit nominalizaţii
Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).
În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.
Cele șase categorii de premii sunt:
Cel mai bun CEO
Cel mai bun director financiar
Cel mai bun manager de vânzări/comercial
Cel mai bun manager de HR
Cel mai bun manager de PR/Marketing
Cel mai bun responsabil de CSR