Compania franceză Danone a declarat pentru Revista CAPITAL că a continuat şi anul acesta proiectul socio-cutural „O şansă pentru familia ta”, pe care l-a început în 2012 în parteneriat cu Open Fields şi cu Polaris.
Această iniţiativă a ajutat mult comunităţile defavorizate din zona localităţii Zimnicea (Jud. Teleorman) să se dezvolte ca producătoare de lapte. Programul a început cu oferirea de către Danone a unei văcuţe gestante familiilor care nu aveau posibilitatea materială şă-şi cumpere una de rasă, gest care a dus la stimularea producţiei locale de lapte. Prima viţeluşă de lapte fătată a fost la rândul ei dăruită unei alte familii din comunitatea locală, pe principiul „Dar din dar”, ducând astfel la creşterea lanţului beneficiarilor.
În total, Danone a donat peste 370 de vaci de lapte. Pasul doi al proiectului a constat apoi în dăruirea către beneficiari a 29 de staţii de muls mobile dotate cu panouri solare pentru încălzirea apei şi a şapte maşini agrigcole pentru cultivarea nutreţurilor pentru iarnă. Gospodarii implicaţi în proiect au participat la peste 800 de ore de curs cu privire la igiena, nutriţia şi managementul afacerilor în domeniul agricol.
În 2019 acest program s-a concentrat pe problematica de mediu, precum tratarea ecologică a bălegarului şi plantarea a peste 8.000 de copaci în zona în care se desfăşoară proiectul. Programul „O şansă pentru familia ta” este gândit să se desfăşoare pe termen lung, va continua şi în următorii ani, dovedindu-se ca fiind o varinată fiabilă pentru dezvoltarea comunităţilor defavorizate din zonele rurare şi oraşele mici.
Mai multe informații legate de companiile de elită care activează pe piața românească pot fi găsite acum în revista „Top 300 Companii” ediția 2019 la standurile de ziare.