Angajaţii Danone vor fi instruiţi pe bani europeni pentru a fi capabili să prevină accidentele de muncă. Peste 950.000 lei sunt necesari pentru a li se schimba comportamentul celor 300 de angajaţi Danone astfel încât aceştia să aibă o abordare favorabilă a aspectelor privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă.
Proiectul Oxygen, cofinanţat de Fondul Social European, îşi propune promovarea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale prin încurajarea schimbărilor de comportament în rândul angajaţilor Danone România, potrivit unui comunicat al companiei.
Accesul la cursurile de formare pentru domeniul sănătate şi siguranţă la locul de muncă a tuturor angajaţilor este gratuit datorită cofinanţării oferite de FSE.
„Prin implementarea acestui proiect se promovează instruirea a 300 de angajaţi ai companiei. 700 de angajaţi vor fi implicaţi în campaniile de informare”, se arată în document.
Obiectivele proiectului sunt legate de dezvoltarea abilităţilor angajaţilor pentru identificarea, evaluarea, diminuarea şi gestionarea riscurilor de accidente şi incidente atât în fabrică cât şi în depozite şi birouri, de creşterea gradului de informare şi conştientizare a angajaţilor cu privire la modalitatea de a acţiona în situaţii de urgenţă, precum şi de gestionare a riscurilor ce pot cauza accidente, incidente şi boli profesionale.
Un alt obiectiv este creşterea siguranţei la volan a tuturor categoriilor de conducători auto din companie, şoferi profesionişti şi amatori, prin dezvoltarea unui comportament responsabil în trafic şi a abilităţilor de identificare şi eliminare a unor situaţii cu potenţial de risc.
Pentru îndeplinirea acestora, se vor ţine trei programe de training şi se vor derula două campanii de informare, iar în paralel vor exista patru puncte multimedia de informare, unde vor fi disponibile materialele utilizate în campanii.