Danone România, filiala celui mai mare producator de iaurturi din lume, a anunţat numirea unui nou director financiar, în persoana Monicăi Constantinescu (foto). Monica Constantinescu o înlocuieşte în funcţie pe Milena Iordanova, care va ocupa o nouă poziţie în cadrul Danone Franţa. Monica Constantinescu face parte din echipa Danone din 2004, când a ocupat poziţia de şef al Departamentului de Control Financiar. În ianuarie 2008 a fost promovată pe postul de manager finan
Danone România, filiala celui mai mare producator de iaurturi din lume, a anunţat numirea unui nou director financiar, în persoana Monicăi Constantinescu (foto).
Monica Constantinescu o înlocuieşte în funcţie pe Milena Iordanova, care va ocupa o nouă poziţie în cadrul Danone Franţa.
Monica Constantinescu face parte din echipa Danone din 2004, când a ocupat poziţia de şef al Departamentului de Control Financiar. În ianuarie 2008 a fost promovată pe postul de manager financiar, post pe care l-a deţinut până anul acesta.
În calitate de Director Financiar, Monica se ocupă de coordonarea întregului departament financiar, fiind în acelaşi timp şi membru în Consiliul Director al Danone România.
„Îmi doresc să depăşim constrângerile impuse de criză”
„Îmi doresc ca împreună cu echipa mea să menţin trendul ascendent al rezultatelor financiare din ultimii ani şi să depăşim constrângerile impuse de situaţia de criză economică, prin care suntem nevoiţi să trecem”, a declarat Monica Constantinescu.
Compania Danone PDPA România face parte din Grupul Danone, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară. Grupul Danone a înregistrat în 2008 vânzări de peste 15,22 miliarde euro.
În România, Danone a înregistrat, în anul 2008, o cifră de afaceri de peste 422 milioane de lei. Compania are în prezent peste 700 de angajaţi şi un portofoliu ce depăşeşte 60 de referinţe de produs.
SURSA: Danone