Danone, multinaționala franceză de produse alimentare, a decis recent să își reducă sortimentele de iaurt întrucât anumite produse lactate nu se vindeau bine, a declarat luni un director din cadrul companiei respective.
În prezent, magazinele alimentare, dar și producătorii de alimente ambalate se străduiesc să îşi scadă costurile lunare întrucât diverse mărfuri de bază, precum carburantul și hârtia pentru ambalaj, s-au scumpit enorm din cauza perturbării lanţurilor de aprovizionare cauzată de pandemia provocată de coronavirus și de războiul din Ucraina.
De asemenea, valul de scumpiri are un efect negativ și asupra consumatorilor, care trebuie să își reducă cheltuielile zilnice. Aceștia au început deja să cumpere mai puţine produse sau să înlocuiască produsele preferate cu produse mai ieftine pentru a face față scumpirilor actuale.
Danone și-a redus sortimentele de iaurt din cauza inflației
Astfel că, scumpirile produselor de bază și comportamentul actual al consumatorilor din lumea întreagă au determinat multinaționala franceză Danone să îşi regândească modul în care îşi comercializează cele mai bine vândute produse alimentare, care variază de la iaurturile Activia până la apa Evian.
„Inflaţia este dinamică, în special în Europa, şi trebuie să începem să ne obişnuim cu asta”, a declarat luni Ayla Ziz, directorul global de vânzări de la Danone. Potrivit spuselor sale, Danone îşi va reduce „stock keeping units” (n.r. unităţile de stocare), ceea ce înseamnă că vom găsi în magazinele alimentare mai puţine produse Danone.
Pe scurt, Danone nu va mai scoate linii întregi de produse alimentare, ci își va simplifica gama de produse pentru ca retailerii să aibă costuri mai mici cu stocarea şi gestionarea unui inventar de produse, care va fi curând mai mic şi mai simplu. Astfel că, supermarketurile ar putea să aloce bani mai puțini pentru stocarea, monitorizarea şi transportul produselor alimentare.
Menționăm faptul că Ayla Ziz, directorul global de vânzări de la Danone, nu a dorit să precizeze care sunt produsele alimetare ce nu vor mai fi comercializate.
„Nu este vorba de o eliminare globală a unor produse”, a adăugat Ayla Ziz, menționând faptul că Danone investeşte acum într-un software care ajută la stabilirea precisă a preţului produselor sale, astfel încât consumatorii să poată să le accepte, relatează agenția de presă Reuters.
Despre Danone
Amintim faptul că, în anul 1919, Isaac Carasso a creat primul iaurt Danone, ca soluție la problemele intestinale de care suferea fiul său, asemeni multor copii ai Barcelonei. Născut în orașul grecesc Salonic, Isaac Carasso nu era străin de iaurt, un aliment tradițional la vremea aceea în Grecia și în Orientul Mijlociu.
Acesta a fost inspirat de munca de cercetare a microbiologului rus Élie Metchnikoff, legată de beneficiile bacililor lactici dezvoltați natural în iaurt și lapte acru asupra sănătății noastre. Astfel, Isaac Carasso a început să producă iaurtul care îi poartă numele fiului său – Danone (micul Daniel, în catalană), scrie pe website-ul oficial al companiei franceze Danone.