Pentru Franck Riboud, președintele Grupului Danone, “2011 a fost un an dificil, dar pozitiv”. Dificil, datorită mediului macroeconomic din ce în ce mai sumbru în Europa, la care s-a adăugat o creştere puternică a preţurilor bunurilor de larg consum, care a pus presiune asupra costurilor noastre şi asupra întregii organizaţii, explică el. Pozitiv, “deoarece l-am parcurs cu succes: ne-am atins din nou toate ţintele. Creşterea organică a vânzărilor a rămas la 7,8%, atât la nivelul întregului an, cât şi în trimestrul IV. Ne-am atins ţinta pentru cresterea marjei, iar fluxul liber de numerar a crescut puternic în continuare, depăşind 9%”.
Potrivit raportului financiar al companiei, volumele vândute anul trecut în întreaga lume au crescut cu 3,3% comparativ cu 2010. |n ceea ce privește evolu]ia vânzărilor Danone în Europa, compania a raportat vânzări de 2,6 miliarde de euro în T4 2011 (creștere de 1,5% fa]ă de T4 2010), în timp ce pe întregul an 2011 a înregistrat vânzări totale de 10,8 miliarde de euro (avans de 2,4% comparativ cu anul precedent).
În perspectivă, conchide Franck Riboud, “nu anticipăm o îmbunătăţire a mediului economic sau cheltuielilor de consum în 2012, iar priorităţile noastre în acest an rămân neschimbate: eficientizarea motoarelor noastre de creştere, investiţii în categoriile şi mărcile noastre şi gestionarea inflaţiei şi a costurilor volatile, menţinându-ne în acelaşi timp competitivi”.