Danone vrea să-şi reducă costurile în Europa

Grupul agroalimentar francez Danone, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat că în condiţiile degradării conjuncturii economice în Europa va pune la punct, până în luna martie 2013, un plan vizând reducerea costurilor cu 200 milioane de euro, în următorii doi ani în Europa.

Acest plan, ale cărui detalii nu au fost dezvăluite, "vizează reducerea costurilor administrative ale grupului şi filialelor europene precum şi adaptarea structurii manageriale din Europa", a precizat grupul Danone într-un comunicat.

"Este prea devreme astăzi să evaluăm care va fi impactul acestui plan, care vizează 9.000 de angajaţi europeni din funcţiile suport (resurse umane, financiar, etc)", a declarat directorul Danone, Laurent Sacchi. "Danone vrea să simplifice anumite proceduri de muncă şi de luare a deciziilor", a explicat Sacchi, adăugând că planul nu prevede nicio închidere de uzine.

În primele nouă luni ale acestui an vânzările globale înregistrate de Danone au crescut cu 5,6% până la 15,7 miliarde de euro. Datele pe regiuni arată însă că vânzările Danone în Europa au scăzut cu 0,6% până la 8,2 miliarde de euro în timp ce în Asia au crescut cu 18,2% până la 2,7 miliarde de euro.

Danone România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2011 o cifră de afaceri de 503 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs.
Sursa: Agerpres