Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a acceptat o serie de solicitări din partea fermierilor.

Anunţul a fost făcut de către Dănuţ Andruş, unul dintre liderii fermierilor care a participat la discuţiile de la Ministerul Agriculturii.

Ministrul Florin Barbu şi-a asumat mai multe revendicări cu care au venit protestatarii. Printre solicitări s-a aflat şi măsura amânării ratelor.

Este vorba de „acea ordonanţă de urgenţă care se află la avizare în Consiliul Concurenţei cu promisiunea că este trecută în proxima şedinţă de guvern”, a explicat Dănuţ Andruş.

Dănuţ Andruş, unul dintre liderii fermierilor, e explicat de ce protestele nu se pot opri imediat

fermieri
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Ministrul Agriculturii a fost de acord şi cu compensarea în cuantum de 100 de euro la hectare pentru culturile din toamna anului 2022.

„Este vorba de măsura compensării în cuantum de 100 de euro la hectar pentru culturile din toamna anului 2022, ca termen s-a convenit până la data de 15 februarie, plata urmând a se efectua până la data de 31 mai.

Aici ne referim şi la măsura acordării de 100 de euro UMV pe vaca de carne şi metiş, măsura acordării a 100 de euro Uvm de porc şi măsura acordării a 100 de euro UVM de pasăre”, a indicat Dănuţ Andruş.

Acum, din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii, protestul este închis, spune ministrul Florin Barbu. Totuşi, protestele vor mai continua, afirmă Dănuţ Andruş. Motivul: există revendicări care trebuie soluţionate de alte ministere.

Reprezentantul fermierilor a lăudat poziţia Ministerului Agriculturii, care şi-a asumat măsurile cu un termen cert.

„Cred că trebuie să ne consultăm. Cred că protestele vor continua, dar nu din cauza Ministerului Agriculturii.

Noi vom protesta în continuare. Ministerul Agriculturii este primul minister care şi-a asumat aceste măsuri cu termen cert. Sperăm că până miercuri, până la şedinţa de Guvern şi celelalte ministere să ia exemplu şi să-şi asume măsurile pe care le semnalăm pentru a fi rezolvate.

Protestul continuă, dar în privinţa ministerului Agriculturii avem un document asumat”, a afirmat Andruş.

Mesajul transmis de ministrul Agriculturii, Florin Barbu

După întâlnirea de sâmbătă, 13 ianuarie, ministrul Florin Barbu a făcut şi el o serie de declaraţii.

Ministrul Agriculturii a vorbit despre multe dintre proiectele pe care instituţia sa le implementează. Ministerul se bucură de 2% din PIB-ul României, iar fermierii români vor beneficia de mult sprijin din partea autorităţile, printr-o multitudine de programe.

„Ministerul Agriculturii are 2% din PIB-ul României. Sunt foarte multe programe, foarte multe proiecte pe care le avem în implementare, pe lângă subvenţiile, granturile pe care le dăm fermierilor români pentru a-i scoate din dificultate, avem partea de dezvoltare a Ministerului Agriculturii.

Vorbim aici de ferme de reproducţie în sectorul suin, în sectorul apicol, foarte mulţi bani pe cele două măsuri foarte importante pentru România şi Guvernul României, un miliard de euro pentru investalim, procesare în România pentru că ne dorim foarte mult să procesăm materia primă şi să nu mai exportăm materie primă.

Partea de independenţă energetică în ferme, un grant de 100% fără cofinanţare prin care fermierii pot să îşi achiziţioneze instalaţiile de eoliene,cât şi de energie regenerabilă pentru a aduce costurile cu energie cât mai mici în fermele din România”, a declarat Florin Barbu.