Fostul internațional Dănuț Lupu a avut un nou termen în procesul său, în care a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare. Acesta a fost prins de polițiști că a condus fără permis de conducere în repetate rânduri.
Lupu a cerut instanței de judecată schimbarea deciziei. Mai exact, fostul fotbalist vrea să primească o amendă penală în locul sentinței de închisoare cu executare.
Procurorul de caz nu renunță
De cealaltă parte însă, procurorul de caz e convins că Dănuț Lupu nu poate să evite închisoarea. În acest context, el a solicitat respingerea apelului făcut de fostul internațional. Acesta consideră că nu există circumstanțe sau argumente în favoarea lui Lupu care să-i permită să scape de detenție sau să primească o altă pedeapsă mai ușoară.
„Nu există altă pârghie sau portiță decât detenția. Inculpatul nu poate evita închisoarea, apelul este nefondat și solicit respingerea”, a susţinut procurorul de caz în fața judecătorului de la Curtea de Apel, potrivit ProSport.
În schimb, fostul internațional, în ciuda apelului făcut și speranțelor sale, pare împăcat cu situația dificilă în care se află.
„Ce vrea Dumnezeu!”, a spus Dănuţ Lupu.
În apărarea sa, fostul fotbalist a susținut că a fost nevoit să conducă fără permis pentru că se simțea foarte rău în acea zi. El regretă ceea ce a făcut și recunoaște că a greșit, dar subliniază că nu a provocat niciun accident atunci când a condus fără permis și că nu se afla sub influența alcoolului sau drogurilor în acel moment.
„Vreau doar să menționez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simțeam foarte rău. Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. Am sunat la taxi și la Uber, dar nu am găsit. Am fost nevoit să fac asta când am văzut că nu vine. Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”, a spus Lupu.
Dănuţ Lupu nu mai are permis de mulți ani
De menționat că, Dănuţ Lupu nu mai are permis de 20 de ani. El a încercat să-l ia din nou dar a picat de fiecare dată examenul de sală. De asemenea, nu este pentru prima dată când se confruntă cu această problemă. În anul 2001 el a fost prins la volan de polițiști fără permis și băut. Fostul fotbalist a avut atunci o alcoolemie mult peste limita legală.
„Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru.
Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate … Până la urma urmei e greșeala mea”, a mai spus Lupu.
Întrebat dacă ar schimba lucrurile dacă ar putea da timpul înapoi, el a spus că nu, pentru că „sănătatea fiecărui om e mai importantă ca orice”.
„Vă dați seama că vin după un H1N1, după COVID, am avut probleme și cu inima. Mergem înainte, n-avem ce să facem”, a mai spus Dănuţ Lupu.