Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) din Tulcea a anunțat deschiderea aplicărilor în privința ajutoarelor de încălzire. Direcția a primit deja aproximativ 40 de cereri în acest sens.
Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea se aşteaptă ca numărul cererilor care vor fi depuse pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece al anului să fie la acelaşi nivel ca cel din iarna trecută: 2021-2022.
Condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire nu s-a schimbat
Directoarea DAPS Tulcea, Ştefana Zibileanu, a anunțat luni, 17 octombrie, că până la finalul săptămânii trecute, Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială a primit aproximativ 40 de cereri pentru ajutorul de încălzire.
„Ne aşteptăm ca anul acesta să primim un număr similar de cereri cu cel de anul trecut, pentru că nu s-au schimbat condiţiile de acordare a acestui sprijin”, a anunțat Ştefana Zibileanu, șefa DAPS Tulcea.
750 de cetățeni din Tulcea au primit iarna trecută ajutoare de încălzire
Funcționarul a mai precizat că în jur de 750 de cetățeni din Tulcea au primit iarna trecută ajutoare de încălzire. Numărul cererilor de acordare a ajutoarelor de încălzire a fluctuat în ultimii zece ani, din cauza stagnării plafoanelor veniturilor în baza cărora se alocă sprijinul vizat. Așadar, dacă în luna noiembrie a anului 2014, DAPS a înregistrat 893 de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, respectiv, în aceeaşi lună a anului 2016, instituţia publică a înregistrat doar 239 de cereri.
De asemenea, autorităţile centrale au mărit anul trecut plafoanele de venituri în baza cărora se acordă ajutoare de încălzire.
Cetățenii români pot solicita bani din partea statului pentru încălzire
Românii care au nevoie de ajutoare pentru încălzire în perioada de iarnă pot depune cereri pentru a primi bani de la stat. Astfel, există o serie de condiții cu privire la ajutoarele pentru încălzire în sezonul 2022-2023. Practic, ele se se acordă în cadrul a patru surse de încălzire: energie termică, gaze naturale, energie electrică şi alte surse de încălzire cum ar fi lemne, combustibili solizi sau petrolieri, iar sumele diferă de la un caz la altul.
Conform normelor din 2022, pentru a putea beneficia de ajutoare, cetățenii care le solicită trebuie să aibă venituri maxime de 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiilor) şi de 2.053 lei (persoane singure). Mai mult, în afară de ajutorul pentru energie termică, în cazul căruia compensarea se calculează în funcție de consum, valorile maxime ale celorlalte ajutoare care pot fi acordate sunt: 250 lei (gaze naturale), 500 lei (energie electrică) şi 320 lei (alte surse de încălzire).