Aţi auzit pe cineva care să se plângă prin presă că a pierdut bani în Cipru? A dat cineva detalii despre pagubele suferite în marea mişcare de confiscare a banilor din depozite?
Asta e frumuseţea acţiunii întreprinse de guvernul cipriot sub privirile îngăduitoare ale oficialilor UE: dacă furi de la hoţi, ai mari şanse să nu reclame nimeni furtul la Poliţie! Cunosc câteva cazuri de firme care operau de pe meleagurile insulei din Mediterană afaceri pe teritoriul românesc. Ba chiar multe companii implicate în mass-media îşi au acţionarii acolo. Aţi auzit vreo ştire cu nume, prenume şi sumă în cazul „jafului“ cipriot? Nici nu cred că veţi auzi. Multe operaţiuni din ţara noastră erau dirijate de entităţi din Cipru. În căutarea unor soluţii de evitare a taxelor, folosirea unei companii înregistrate în acest paradis fiscal era una dintre soluţiile la îndemână. Şi, totuşi, în anii de după debutul crizei a început o mişcare silenţioasă de retragere a capitalurilor occidentale parcate sub soarele mediteranean.
Am aflat personal de cazuri ale unor corporaţii americane care şi-au schimbat traseul banilor scoţând Ciprul de pe rutele lor financiare. Mişcarea nu a fost vizibilă, fiind probabil mascată de sumele care continuau să vină din Europa de Est şi din Rusia. Iar acum cineva a rămas cu buza umflată şi suferă în tăcere. Iar suferinzii provin, în măsură covârşitoare, din rândurile noilor îmbogăţiţi pe care nu i-a dus capul că sumele mari trimise departe, la soare, sunt în pericol să facă insolaţie. Sigur că o asemenea măsură dă un semnal extrem de neplăcut tuturor celor care au încă încredere că banii depuşi în bănci sunt în siguranţă.
De aici şi graba finanţiştilor europeni de a anunţa sus şi tare că un caz precum cel din Cipru este cu totul şi cu totul singular – că aşa ceva nu se va mai întâmpla. Realitatea e, însă, că gaura din subsolurile băncilor este mare şi că cineva trebuie să o plătească. Iar soluţia furtului din buzunarele celor care au furat pare extrem de tentantă şi fără repercusiuni electorale majore. Până la urmă, politicienii care subtilizează – fiindcă asta e realitatea, schimbarea regulilor impozitării peste noapte nu e altceva decât un altfel de furt – banii hoţilor vor deveni chiar simpatici populaţiei. Ba chiar şi altor hoţi, mai inteligenţi, care au preferat ca banii să rămână cumva în circuitul afacerilor şi să ajute la creşterea economică, nu să se mucegăiască în subsolurile unei insule îndepărtate (metaforic vorbind, fiindcă banii nu se odihnesc niciodată, se ştie!).
Aici se găsește morala cipriotă, cu care pot dormi noaptea, deşi principial o consider greşită. E rău că există corupţie şi că se fură. Dar atâta timp cât banii rămân în România, ei vor continua să contribuie cumva la încurajarea consumului şi la bunăstarea populaţiei, chiar dacă traseele acestora sunt doar subterane, iar noi am prefera cât mai mulţi bani scoşi la lumină. Răul cel mai mare e să furi banii şi să-i risipeşti doar pe litoraluri exotice şi cârpe desenate cu logotipuri celebre. Iar practica asta ştim cu toţii că a fost printre favoritele noilor îmbogăţiţi de pe plaiurile mioritice. Ce-ar fi, aşadar, dragi bogaţi ai României, să vă aduceţi banii înapoi în bănci româneşti, să-i investiţi în afaceri şi să plătiţi taxe?
Eventual, să faceţi lobby pe lângă Ponta să micşoreze fiscalitatea, aşa cum a promis în campania electorală. Sunt sigur că în felul ăsta toată lumea ar dormi mai liniştită.
Claudiu Şerban este director editorial al Capital