"Franţa şi România, datorită cercetătorilor şi întreprinderilor care îi însoţesc, pot implementa laserul cel mai puternic din lume. Datorăm acest lucru dezvoltării şi încrederii reciproce. Trebuie să avem schimburi economice regulate, dar şi o politică industrială", a declarat în cadrul seminarului Francois Hollande.

"Relaţiile noastre economice s-au intensificat permanent, Renault-Dacia a devenit o reuşită europeană și reprezintă 3% din PIB-ul României. Franţa este cel de-al treilea furnizor al României, dar şi al treilea client al României. Schimburile noastre sunt foarte complementare în lanțul de valori şi sunt în creştere continuă", a mai spus Hollande.

Preşedintele Franţei a menţionat că parteneriatele cele mai avantajoase care pot fi încheiate între cele două state sunt în domenii precum: securitatea cibernetică, cercetare, inginerie regenerabilă.

Klaus Iohannis a afirmat în cadrul seminarului că prezenţa sa și a președintelui Franței la Institutul Horia Hulubei confirmă excelenta cooperare dintre cele două state.

"Parteneriatul dintre România şi Franţa poate fi şi mai eficient. Anul 2015 a fost unul record în privinţa comerţului bilateral, iar schimburile comerciale dintre România şi Franţa s-au diversificat considerabil, Franţa ajungând la investiţii directe de peste 7 miliarde de euro", a spus preşedintele României.

Iohannis a mai precizat că, pentru investitorii francezi, România oferă garanţii de stabilitate și prosperitate și că dispune de un potenţial consistent în domenii precum IT-ul. De asemenea, președintele României a adăugat că se doreşte extinderea colaborării dintre cele două state în domeniile auto, nuclear, energetic.

La rândul său, preşedintele CCIR, Mihai Daraban, a făcut referire la mediul de business din România.

"Climatul investițional al țării noastre s-a îmbunătățit foarte mult în ultimii ani. Voi aminti aici avantajele fiscale atractive pe care, de la începutul anului, România le prezintă pentru investitori, dar am putea să ne referim și la facilitățile fiscale în domeniul de cercetare, intrate în vigoare de la 1 august. O deducere suplimentară de 50% pentru activitățile de cercetare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, va fi, cu certitudine, de maxim interes pentru investitori", a afirmat Mihai Daraban.

De asemenea, Daraban a punctat faptul că România prezintă numeroase avantaje pentru investitorii străini, nu doar în domeniul industrial, "ci și în agricultură, energie, servicii, IT. Potențialul este mult mai mare, iar din partea Sistemului Cameral românesc şi a mediului de afaceri românesc deschiderea este totală".