Doar 100 de debitori mai trimit lunar cereri de dare în plată către bănci, față de 1.000 de persoane, câte erau înainte de modificarea legii de către Curtea Constituțională. Până acum, s-au strâns 6.400 de cereri, în condițiile în care sunt 300.000 de persoane eligibile, potrivit estimărilor BNR.
Fiecare cerere de dare în plată în parte va fi analizată de un judecător și fiecare client care vrea să scape de credit cedând locuința va trebui să demonstreze că, pe parcursul derulării contractului, a apărut un eveniment imposibil de prevăzut din cauza căruia ratele nu mai pot fi achitate.
Aceasta este, în termeni simpli, modificarea adusă de Curtea Constituțională legii privind darea în plată. Iar această modificare reduce aproape de zero efectele, atât de discutate și amplificate ale actului normativ. Le reduce aproape de zero, dar nu chiar la zero.
Printre specialiștii în drept există mai multe opinii, de la cele ale unora care cred că unele bănci vor continua să aplice darea în plată, întrucât poate fi o metodă mai rapidă și mai eficientă de a executa garanția, până la cele ale avocaților care apără în mod tradițional băncile și care spun, practic, că legea dării în plată a fost anulată complet de decizia CCR.
Ce spune CCR în termeni juridici? Că darea în plată trebuie să fie acceptată de către judecători doar în condițiile în care clientul demonstrează că a existat o situație de impreviziune. Ce este impreviziunea, în opinia CCR? Este o situație care intervine când, în executarea contractului, a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de grea executarea obligațiilor prevăzute de acesta.
Greu de demonstrat. Și totuși…
În legislația actuală există deja definită impreviziunea, în Codul Civil. Teoretic, și până acum, clienții băncilor puteau încerca să dea locuința în plată, adică să anuleze contractul de credit, dacă demonstrau că a existat impreviziune.
Doar că acest lucru este extrem de greu de demonstrat și ar trebui să implice evenimente neprevăzute cum ar fi, de exemplu, în cazul unui contract comercial, blocarea pe termen lung a traficului pe Dunăre, care ar duce la o scumpire masivă a mărfurilor transportate.
Variațiile de curs (oricât de mari), creșterile de dobândă sau crizele financiare sunt, totuți, evenimente care se petrec cu o anumită periodicitate și care pot, într-o anumită măsură, să fie anticipate.
Exagerând și intrând în sfera stării de calamitate sau de urgență, avocații băncilor sugerează că legea dării în plată nici nu își va mai face efectele după modificarea ei de către CCR.
Ana Diculescu Șova, cel mai cunoscut avocat al băncilor în procesele cu clienții, consideră că doar războiul și revoluția constituie impreviziune. „Este într-adevăr criză economică, în sensul de război comercial între state? Mulțumim lui Dumnezeu, nu a fost. A fost o criză financiară, se pare că aceasta a fost, dar nu în România, ci undeva în lume și a avut impact și asupra României. Când reacționăm în fața unui astfel de risc? Impreviziunea ne spune de îndată“, apreciază Diculescu Șova. La rândul său, avocatul Stan Tîrnoveanu, partener la Zamfiresci Racoți Predoiu, arată că legea privind darea în plată și-a pierdut practic sensul. „Impreviziunea nu are nicio legătură cu darea în plată. Aveam darea în plată forțată pe vechiul Cod Civil? Nu aveam (…) Cred că darea în plată nu este soluția avută în vedere de către instanța constituțională…Sunt câteva repere care pot duce la un dezechilibru (…) Putea cineva să prevadă criza? Nu știu. Dacă a prevăzut cineva trebuia să fie un om foarte bogat. Să fi știut cineva că Banca Centrală a Elveției, în ianuarie 2015, va lăsa să fluctueze cursul, cineva care ar fi făcut un pariu din ăsta? Nu știu. Trebuie să fim oameni rezonabili să gândim că acestea sunt evenimente posibile“, comentează Tîrnoveanu.
Totuși, chiar și în aceste condiții, anumiți clienți vor putea beneficia de dare în plată, cu acordul băncilor. De ce? Pentru că în anumite situații, preluarea bunului pus drept garanție constituie o metodă mai ieftină și mai eficientă de recuperare decât executarea silită. „Unele bănci o să continue să accepte notificări, pentru că au realizat că poate fi o soluție mai bună să preiei activul și să-l vinzi în condiții normale, printr-o agenție. Activul poate fi vizitat, lucru care nu poate fi făcut într-o executare silită. Potențialii cumpărători pot fi familiști. La executare silită, unde se mai depune și o scrisoare de garanție, sigur nu sunt familiști, sunt afaceriști“, a declarat Gelu Gherghescu, partener la Ernst&Young. Trebuie precizat, însă, că băncile au contestat, până acum, 4.000 din cele 6.400 de cereri de dare în plată primite de la clienți.