"Probabil deranjează foarte mult că au început să apară tot mai multe întrebări, atât din partea Guvernului cât și din partea Parlamentului. Întrebări legate de implicarea Băncii Naționale și a băncilor în stabilirea ROBORULUI și acuratețea situației. Când pui atâtea întrebări probabil deranjezi. O persoana pusă la colț începe să jignească", a declarat Darius Vâlcov la România TV.
„Deci termini bine anul, inflaţie mică, dobânda rezonabilă 2,5% (….) La sfârşitul anului vasul plutea bine şi vine un ţăcănit şi începe să-l zgâlţâie aşa… ce poţi să faci? Înainte de Crăciun, nici nu te trezeşti bine.. Deci au fost.. a fost şi ordonanţă, a fost şi turbulenţă şi neînţelegerea. Dacă eu nu am înţeles despre ce este vorba, ce să înţeleagă alţii?”, declarase anterior Mugur Isărescu.
Darius Vâlcov a vorbit și despre planurile de viitor ale Guvernului.
"Anul trecut s-au luat două avioane, acum doi ani s-au luat două, în programul de guvernare şi ne-am propus până la sfârşitul anului 2020 să luăm 29 de avioane pentru Tarom. S-au contractat deja nouă, s-au luat patru, mai sunt cinci care urmează să vină", a spus Vâlcov la România Tv, potrivit Agerpres.
În altă ordine de idei, el a adăugat că anul acesta, în toamnă, trebuie să se termine Magistrala 5 de metrou.
"Acum să vedem dacă şi automatizarea se va finaliza, pentru că în noiembrie 2017 a avut loc licitaţia. Unul dintre concurenţii care au pierdut această licitaţie au contestat, au pierdut, în noiembrie 2018 au făcut contestaţie şi la această decizie, iar din noiembrie până acum Curtea de Apel Bucureşti nu a dat nici măcar termen. Fac un apel şi pe această cale atât la judecători, cât şi la ministrul Justiţiei să se uite la aceste programe extraordinar de importante. Nici măcar nu s-a dat termen pentru a vedea dacă automatizarea de pe Magistrala 5, Drumul Taberei, care este extrem de importantă, care durează nouă luni… Deci, practic, noi terminăm în septembrie tot ceea ce este de făcut, staţiile, tot, dar Curtea de Apel Bucureşti refuză să dea un termen. Măcar să se dea termen, pentru că altfel vom inaugura staţiile, vom inaugura liniile, dar nu vom avea metrou, pentru că nu va avea sistemul de automatizare. Este foarte important, pentru că sunt sute de mii de oameni în Drumul Taberei care nu vor putea în acest an să circule cu metroul, pentru că astăzi Curtea de Apel Bucureşti refuză sau nu poate să dea un termene în acest caz", a afirmat Vâlcov.