„Așa arată un jaf de 2 miliarde $. Ce ar fi însemnat acești bani pentru România? Alocațiile tuturor copiilor pentru 2 ani. Sau construcția a 10 spitale mari, complet utilate, cu câte 600 de paturi fiecare. Sau construcția și dotarea a câte 3 grădinițe în fiecare localitate din România. Sau finalizarea autostrăzii Ploiești-Brașov”, a scris Darius Vâlcov, pe Facebook.
„Prețul de referință al gazelor naturale este prețul minim admis la tranzacțiile cu gaze naturale considerat de statul român în vederea aplicării redevenței și valorificării acestei resurse în interesul cetățenilor. Ultimul ordin al președintelui ANRM pentru aprobarea prețului de referință al gazelor naturale extrase în România a fost dat în anul 2008 (O.P ANRM nr. 21/2008) prin care se stabilea nivelul de 495 RON/1000 mc. Acest ordin nu a mai fost actualizat”, se menționeaza în nota de informare semnată de Gigi Dragomir, președintele ANRM.