Chiar dacă a pierdut din primul tur la US Open, Simona Halep va continua să rămână numărul 1 mondial și după acest turneu fără probleme. Și asta mai ales datorită faptului că și cu un an înainte s-a întâmplat fix același lucru ca acum.
Antrenorul său, Darren Cahill, a susținut că Simona nu se mai poate concentra în momentul în care se enervează, iar acest lucru o face să piardă multe puncte și să ajungă să fie eliminată din competiții, ceea ce s-a întâmplat și la acest US Open.
„Simona știe care sunt problemele ei. Atunci când devine puțin prea emoțională pierde foarte multe puncte la rând. Din acest motiv trebuie să renunțe la asta”, a spus Darren Cahill la ESPN.
Numărul 1 WTA a pierdut în fata jucătoarei din Estonia Kaia Kanepi cu scorul de 2-6, 4-6, in primul tur al US Open,
In 2017, Halep a pierdut tot în primul tur, cu 4-6, 6-4, 3-6, în fața Mariei Sharapova. Contănțeanca a mai fost eliminată anterior în primul tur al US Open, la prima ei participare, în 2010, când a fost învinsă de Jelena Jankovic din Serbia, locul 5 WTA atunci, cu scorul de 6-4, 4-6, 7-5.
Cea mai buna performanță a Simonei Halep la Flushing Meadows a fost în 2015, când a ajuns până în semifinale. Pentru Simona urmează o pauză de o lună de zile. Următorul turneu la care va participa este turneul din China, Wuhan (23-30 septembrie).