Numărul companiilor care dau prime, cadouri şi fac petreceri de sărbători s-a înjumătăţit în acest an. A dispărut al 13-lea salariu şi cuantumul primelor s-a diminuat cu 69%.
Acesta este, pe scurt, bilanţul înregistrat de specialiştii de la PayLogic în 86 de companii din domeniul auto, medical, financiar şi servicii. „În acest an, a scăzut numărul angajaţilor, s-a redus mult numărul firmelor care acordă prime, şi cuantumul acestora”, aflăm de la directorul de la PayLogic, Cristian Udrescu. În acest an, 20% dintre angajaţi au dispărut de pe statele de plată ale companiilor respective. Doar 54,6% dintre firme au declarat că vor da prime la sfârşit de an. Acestea vor fi în sumă fixă şi reprezintă doar 38% din totalul primelor acordate anul trecut. „Majoritatea companiilor au ales tichetele-cadou, decizia fiind influenţată de posibilitatea de a deduce această cheltuială, explică Udrescu. Doar 35% au optat pentru acordarea primelor în bani, faţă de 76% în 2008.”
Dacă media primelor de anul trecut a fost de 605 lei, acum nivelul a coborât la 230 lei/angajat. Multe companii au preferat să dea sume egale, mesajul pe care ar trebui să îl perceapă angajaţii fiind acela de apreciere, în ansamblu, şi încurajare pentru viitor. Au fost însă şi unele companii care au ales să premieze angajaţii performanţi, în funcţie de atingerea obiectivelor individuale. Niciuna dintre firme însă nu va acorda cadouri din produsele proprii şi nici al 13-lea salariu. Rezultatele înregistrate de PayLogic ne sunt confirmate în cadrul discuţiilor purtate direct cu diferiţi manageri de resurse umane. Însă, cei mai mulţi s-au ferit să răspundă la minichestionarul nostru. Dacă în alţi ani ne erau prezentate cu detalii pregătirile de sărbători, acum am obţinut doar câteva comentarii.
Moşul vine sigur doar adus de contractul colectiv şi de sindicat
Recesiunea a afectat cel mai mult bugetul de cadouri pentru companiile din domeniul auto, fapt confirmat şi de PayLogic. Cifrele arată o diminuare cu 50% a primelor, faţă de media înregistrată în celelalte industrii. În schimb, companiile farmaceutice au dat prime a căror valoare a variat de la o jumătatate până la un salariu întreg. O firmă pentru aparate de măsură şi control a redus săptămâna de lucru la jumătate, dar petrecerea de Crăciun tot o organizează, sub formă de team-building, la Rucăr.
Majoritatea companiilor din domeniul bunurilor de larg consum vor acorda prime şi în acest an, fiind condiţionate de prevederile din contractul colectiv de muncă. „Cred că oricum s-ar fi dat aceste prime. Pentru una sau trei sute lei brut, cât reprezintă cuantumul per angajat, nu-şi urcă nimeni sindicatele în cap”, ne spune directorul de resurse umane de la o companie de producţie din domeniul alimentar. Nu vor mai da, în schimb, cadouri pentru copii şi nu vor mai organiza petreceri, ca anul trecut. Prime se vor da şi angajaţilor din bănci, din aceleaşi considerente. „Nu pot tăia aceste drepturi în băncile mari unde sunt sindicate, pentru că ştiu că vor fi daţi în judecată de angajaţi”, declară un alt director de resurse umane dintr-o bancă. La bugetari, lucrurile sunt împărţite. Moşul nu va veni la funcţionarii din administraţia centrală. În schimb, la nivelul administraţiilor publice locale, primarii vor putea decide, în funcţie de buget, valoarea bonurilor-cadou.
Petrecere de sfârşit de an cu tema „Disco fever”. Se dau cadouri de Crăciun, dar simbolice. Tichete-cadou pentru copiii angajaţilor
Petrecere de Crăciun în Bucuresti şi la nivel local. Prime în funcţie de performanţele individuale. Tichete-cadou cu valoare fixă pentru toţi angajaţii. Tichete-cadou pentru copii şi un spectacol într-un hotel din Bucureşti
Petrecere organizată în decembrie. Cadouri de Crăciun pentru copiii angajaţilor. Cadouri de Crăciun pentru 45 de vârstnici din sectorul doi
Petrecere de Crăciun la un club din Bucureşti. Al 13-lea salariu pentru toţi angajaţii. Cadouri în produse sau bonuri-cadou
Petrecere de Crăciun în Bucuresti şi la cele 15 puncte de lucru din ţară. Promisiunea de la începutul anului, respectată: să finalizeze anul fără reduceri de personal şi de salarii