Potrivit votului de azi, alegerile locale din acest an vor avea loc pe data de 27 septembrie. Proiectul UDMR a fost votat cu 253 pentru, 2 contra și 36 de abțineri.
Proiectul inițiat de către Guvern, pe aceeași temă, a fost respins. Camera Deputaților este for decizional.
S-a introdus un amendament
Senatorii PSD Șerban Nicolae și Cosmin Preda au introdus un amendament prin care partidele vor putea folosi subvențiile de la stat pentru finanțarea campaniei electorale, lucru interzis în legislația actuală.
Parlamentarii au inclus și o prevedere ca personalul să beneficieze de materiale de protecție sanitară.
Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărârea Guvernului privind măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale prevăzută de Legea nr. 84/2020 în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
Materialele sanitare, precum şi igiena şi dezinfecţia localurilor de vot se asigură de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora se asigură prin grija MAI şi a instituţiilor prefectului, cu sprjinul primarilor, prevede un alt amendament.
O altă modificare, depusă de senatorii PMP Dorin Bădulescu și PSD Radu Cosmin Preda, dă dreptul partidelor care nu au grupuri în ambele camere parlamentare să aibă reprezentanți în secțiile de votare.
Parlamentarii USR s-au abținut de la vot
„A fost respinsă propunerea USR privind organizarea de vot pe parcursul a două zile – sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie. (…)
PSD nu vrea ca cetăţenii, în condiţii de pandemie, să voteze timp de două zile. Sănătatea românilor va fi pusă în pericol. (…)
Joaca cu copiatul dintr-un proiect de lege al Guvenului a rezultat într-o decizie de neconstituţionalitate, în bună parte din cauza paralelismului legislativ”, a susţinut senatoarea USR.
PNL a luat modelul USR
Senatorii PNL s-au abţinut de la vot, Daniel Fenechiu reclamând în plen „maniera de lucru”, prin care un proiect similar al Guvernului a fost respins de Comisia juridică şi aproximativ jumătate dintre amendamente au fost preluate în proiectul legislativ al UDMR.