Așadar, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a transmis o precizare, în urma discuţiilor apărute în spaţiul public despre procesul de recalculare.

CNPP a transmis o precizare cu privire la pensii

Potrivit CNPP, până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023. Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiştii din casele teritoriale, subliniază instituția.

Totodată, Casa Națională a explicat că vor fi emise decizii de revizuire, în cazul în care vor fi constatate erori.

Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranşă.

În schimb, în cazul diminuării, sumele se achită eşalonat, a explicat CNPP.

„Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023. Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiştii din casele teritoriale de pensii. Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii, (începând Legea nr.27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranşă, iar în cazul diminuării sumele se achită eşalonat”, a transmis CNPP într-un comunicat.

bani
SURSA FOTO: www.istockphoto.com

Numărul situaţiilor în care s-a impus revizuirea a scăzut constant

Instituţia precizează că în anul 2023 au fost 870 de astfel de decizii emise după verificările făcute de Corpul de Control al CNPP. Din acestea, pentru 361 de dosare s-au majorat pensiile.

Totodată, pentru 509 s-a impus recuperarea debitelor. Instituția spune că numărul situaţiilor în care s-a impus revizuirea a scăzut constant de la un an la altul.

CNPP a subliniat că aceste decizii de revizuire nu au nicio legătură cu aplicarea Legii nr. 360/2023 care reformează sistemul public de pensii.

Deciziile de recalculare vor fi transmise prin Poşta Română tuturor pensionarilor

În încheiere, Casa Națională a explicat că deciziile de recalculare în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise de către casele teritoriale de pensii prin Poşta Română tuturor pensionarilor.

Acest lucru se va întâmpla în intervalul 15-31 august.

Amintim că CNPP este instituţia publică de interes naţional care administrează sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi acordă persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale.