Data procesului penal a fost stabilită
Procesul cu jurați în cazul fostului preşedinte american Donald Trump va începe din 14 august, la Fort Pierce, la 208 kilometri de Miami. Data a fost stabilită de Aileen Cannon, judecătoarea principală din dosarul penal deschis împotriva fostului preşedinte în legătură cu documentele clasificate găsite în locuinţa sa din Florida, transmite EFE.
Într-o ordonanţă semnată marţi, judecătoarea a precizat că perioada de desfăşurare a procesului este de două săptămâni începând cu 14 august şi că, în cazul în care dintr-un anumit motiv acesta va fi amânat, se va derula „cât mai curând” posibil.
Termenul limită pentru ca apărarea şi acuzarea să-şi prezinte moţiunile în legătură cu procesul este 24 iulie, urmând ca o audiere pentru a aborda toate aspectele legate de calendar să aibă loc pe 8 august.
Procurorul special Jack Smith, însărcinat cu ancheta, a promis că procesul împotriva lui Trump şi a asistentului său, Waltine Nauta, acuzat de complicitate, va fi „rapid” şi „în conformitate cu interesul public şi cu drepturile acuzaţilor”.
Fostul președinte, acuzat de 37 de infracțiuni penale federale
Trump a fost acuzat pe 13 iunie de 37 de infracţiuni penale federale pentru manipularea necorespunzătoare a unor documente oficiale după ce a părăsit preşedinţia SUA (2017-2021).
Din cele 37 de acuzaţii, pentru care Trump a pledat nevinovat, 31 sunt pentru reţinerea în mod deliberat de documente legate de apărarea SUA, dar el este acuzat şi de obstrucţionarea justiţiei şi de ascunderea „coruptă” de documente sau înregistrări.
Unele dintre aceste infracţiuni se pedepsesc cu până la 20 de ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari (230.000 de euro), notează EFE.
Trump este primul preşedinte sau fost preşedinte din istoria SUA care este acuzat penal de justiţia federală.
Judecătoarea Cannon, care este de origine columbiană şi cubaneză şi care a fost numită de Trump, îşi are instanţa în Fort Pierce, prin urmare procesul va avea loc în acest oraş din comitatul Palm Beach, acelaşi în care Trump are domiciliul legal.
Ordinul emis marţi este adresat apărării şi acuzării pentru a se pregăti în vederea procesului şi stabileşte termene pentru toate procedurile premergătoare.
Interdicții privind divulgarea de informații din dosar
Luni, un alt judecător din cadrul instanţei care se ocupă de cazul lui Donald Trump, Bruce E. Reinhart, le-a interzis avocaţilor fostului preşedinte să împărtăşească cu oricine din afara apărării dovezile produse în ce priveşte acuzaţiile la adresa sa.
Reinhart a subliniat în ordinul său că atât Trump, cât şi publicul, presa şi reţelele de socializare sunt incluse în ordin şi, prin urmare, nu pot păstra aceste informaţii, fie că este vorba de originale sau de copii ale documentelor.
Inculpaţii vor avea acces la probe doar „sub supravegherea directă a avocatului sau a unui membru al personalului apărării. Acuzaţii nu vor păstra copii ale materialelor”, se arată în hotărâre.
Judecătorul, care a admis o moţiune depusă vinerea trecută de procuratură, a detaliat că „orice descoperire neclasificată produsă de Statele Unite” este supusă acestui ordin de protecţie.
El a subliniat că aceste probe pot fi folosite doar de inculpaţi şi de apărare şi „în legătură cu apărarea în acest caz şi pentru niciun alt scop”.