Reacţia survine după ce peste 1,6 milioane de persoane au semnat o petiţie online prin care se cere anularea vizitei lui Trump la Londra, în semn de protest faţă de politicile acestuia împotriva imigraţiei, iar zeci de mii de manifestanţi au participat joi la o demonstraţie în faţa reşedinţei londoneze a premierului britanic tot pentru a cere anularea invitaţiei adresate preşedintelui american.

Dar executivul condus de Theresa May refuză să dea curs acestei solicitări şi confirmă că Trump va veni în Marea Britanie, însă data vizitei încă nu a fost stabilită. 'Premierul a menţionat foarte clar ieri că invitaţia a fost transmisă (…) Ea doreşte să-l primească pe preşedinte şi va fi o vizită de stat anul acesta', a precizat purtătoarea de cuvânt. 'În ceea ce priveşte programul vizitei, acesta va fi stabilit în timp util (…) Este la luni distanţă', a completat ea.

Theresa May este primul lider străin care a efectuat o vizită oficială în SUA după ce Donald Trump a fost învestit preşedinte. În timpul întrevederii pe care au avut-o vineri la Casa Albă, preşedintele american a salutat 'minunatul' Brexit şi a confirmat sprijinul său pentru revigorarea relaţiei speciale dintre Washington şi Londra. Ei nu au oferit detalii despre un acord comercial pe care SUA şi Marea Britanie l-ar putea încheia în contextul ieşirii britanicilor din UE, dar în declaraţiile sale anterioare Trump şi-a manifestat sprijinul ferm pentru un astfel de acord. Agerpres