Câți bani au intrat, de fapt, în România până la ora actuală
Potrivit celor spuse de Carmen Moraru, până în prezent, România a beneficiat de 11.04 miliarde de euro prin Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună. La această sumă se mai adaugă 7.92 miliarde de euro, reprezentând plățile directe către fermieri.
Valoarea totală a liniilor de finanțare deschise a ajuns la 26.43 miliarde euro, ceea ce reprezintă 96.5% din alocarea totală a României în actuala perioadă de programare.
46.75 miliarde euro este valoarea proiectelor depuse pentru aceste linii de finanțare, iar 29.4 miliarde euro este valoarea totală a contractelor de finanțare semnate. Moraru a precizat că rata de absorbție a României a ajuns la 36%, la doar 3 puncte distanță de media UE, care este de 39%.
Ce sume sunt preconizate pentru perioada următoare
Moraru a reamintit că, pentru actuala perioadă de programare (2014-2020), România a dispus de o alocare de 22.4 miliarde euro prin Politica de Coeziune.
În ceea ce privește viitoare perioadă de programare (2021-2027), conform propunerii Comisiei, România ar urma să beneficieze de aproximativ 30.6 miliarde euro.