Numărul nou-veniților care s-au stabilit în Germania în 2018 a fost cu 400 de mii mai mare decât al celor care au părăsit țara, relatează dw.com. Conform Oficiului federal de Statistică, în 2018 au venit în total 1.585.000 de persoane din străinătate, în timp ce 1.185.000 au plecat din Germania. Acest trend se menține încă din anul 2010, iar în 2015 s-a atins cel mai ridicat nivel.

În 2018 numărul net al cetățenilor germani care și-au părăsit țara a scăzut la 60.000 însă mai mulți germani care trăiau în străinătate s-au întors acasă: 202.000.

Cel mai mare aflux net s-a înregistrat în cazul cetățenilor străini din UE: 202.000, în scădere față de 239.000 în 2017. Locul secund este ocupat de asiatici, 118.000 față de 140.000 în 2017. Aceștia sunt urmați de europenii din afara UE: 85.000 față de 60.000 în 2017. Pe ultimul loc sunt africanii: 34.000 față de 35.000 în 2017.

Numărul cel mai mare de cetăţeni comunitari veniți în Germania este reprezentat de români, 68.000, urmați de croați, 29.000 și bulgari, 27.000.

Statisticile oficiale îi includ pe cetățenii care, la stabilirea în Germania, se prezintă la autoritățile locale pentru a fi luați în evidență, așa cum prevede legislația germană. De asemenea sunt incluși cei care părăsesc țara și anunță acest lucru oficial la birourile locale de evidența populației.