Rezultatele de început de an adeveresc temerile constructorilor, care estimează că 2017 va fi al doilea an consecutiv de scădere a pieţei pe care activează, însă speră să participe măcar la licitaţii pentru lucrări mari de infrastructură, pentru ca în 2018 să revină pe creştere. Volumul valoric al activităţii din acest sector a scăzut cu circa 5% în 2016, până la 9,37 mld. euro, iar ultimele date Eurostat semnalează intrarea în recesiune.

CITIŢI ŞI Constructorii se pregătesc de încă un an susţinut de privaţi

Datele INS relevă că, în februarie, comparativ cu aceeaşi lună din 2016, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 3,4%, cele mai importante diminuări fiind înregistrate la lucrările de reparaţii capitale (-29,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-1,7%). În acelaşi timp, lucrările de construcţii noi au crescut cu 0,1%.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele două luni din 2017, cu 2,1% ca serie brută, în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior.

CITIŢI ŞI Dezvoltatorii construiesc acum 12.000 de apartamente noi în Bucureşti. Preţurile cresc

Potrivit sursei citate, în intervalul 1 ianuarie – 28 februarie, în marja creşterii volumului lucrărilor de construcţii, pe elemente de structură au avut loc scăderi la lucrările de reparaţii capitale cu 19,7% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,9%. Pe de altă parte, lucrările de construcţii noi s-au majorat cu 2,7%.

Totodată, pe obiecte de construcţii s-au înregistrat diminuări în cazul construcţiilor inginereşti şi clădirilor rezidenţiale cu 19,8%, respectiv cu 11,7%. De asemenea, clădirile rezidenţiale au crescut cu 63,7%.

Pe de altă parte, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe total, cu 7,6%. Pe elemente de structură s-au consemnat scăderi la lucrările de reparaţii capitale cu 20,2% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 13,5%. În ceea ce priveşte lucrările de construcţii noi, volumul s-a majorat cu 1,2%. În funcţie de obiectul construcţiilor, volumul lucrărilor a scăzut la construcţiile inginereşti cu 15,5% şi la clădirile nerezidenţiale cu 13,5%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 37,9%.

 

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în februarie, cu 9,1%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi astfel: lucrările de reparaţii capitale cu 31,2%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 14,4% şi la lucrările de construcţii noi cu 0,7%. În schimb, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale cu 20,3% şi la construcţiile inginereşti cu 14,1%. Creşteri au fost la clădirile rezidenţiale cu 32,4%.

Conform statisticii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în a doua lună din acest an faţă de ianuarie 2017, ca serie brută, cu 24,1%, majorare evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente – cu 28,9% şi la lucrările de construcţii noi – cu 25,9%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 0,1%. Tot în intervalul analizat au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti cu 28,5%, clădirile nerezidenţiale cu 24,2% şi la clădirile rezidenţiale cu 18,8%.

În funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, la nivel comparativ februarie 2017 – ianuarie 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 0,6%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale cu 9,5%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de construcţii noi au crescut cu 5%, respectiv cu 2,9%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 7,5%. S-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti cu 3,7% şi la clădirile nerezidenţiale cu 3,0%.