Datoria guvernamentală a scăzut! Unde suntem în clasamentul UE

Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârșitul trimestrului trei din 2016, la 270,096 miliarde lei, sau 36,2% din PIB, în scădere față de nivelul de 255,497 miliarde lei, sau 36,6% din PIB, în perioada similară din 2015, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu trimestrul doi din 2016, șase state membre UE au înregistrat în perioada iulie — septembrie 2016 o creștere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB, în timp ce în 22 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât.

Cel mai scăzut nivel al datoriei guvernamentale ca raport din PIB în trimestrul trei din 2016 s-a înregistrat în Estonia (9,6%), Luxemburg (21,5%), Bulgaria (28,7%) și România (36,2%), iar cel mai ridicat în Grecia (176,9%), Portugalia (133,4%) și Italia (132,7%).

În Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a scăzut de la 85,9% din PIB în perioada iulie — septembrie 2015 până la 83,3% din PIB în trimestrul trei din 2016.

În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a scăzut de la 91,5% în perioada iulie — septembrie 2015 până la 90,1% din PIB în trimestrul trei din 2016.