Datoria publică a Marii Britanii a trecut de pragul de 1.000 miliarde de lire sterline (1.200 miliarde euro) pentru prima dată în istorie, în pofida măsurilor de austeritate luate de guvernul britanic şi a reducerii împrumuturilor.
Biroul naţional de statistică estimează că acest nivel va scădea în luna ianuarie ca urmare a încasarii unor taxe, urmând ca din februarie să crească din nou. Împrumuturile sectorului public au scăzut cu 2,2 miliarde de lire în luna decembrie, la 13,7 miliarde de lire, cu mult sub estimările economiştilor de 14,9 miliarde de lire.
"Faptul că datoria noastră naţională a ajuns la mai mult de 1.000 de miliarde este un semn al nivelului nesustenabil al cheltuielilor de-a lungul ultimilor ani", a spus un purtător de cuvânt al trezoreriei.
Vicky Redwood, senior economist la Capital Economics, a declarat că cifra de 1.000 miliarde de lire sterline este "o amintire a provocării enorme care trebuie depăşită pentru a aşeza finanţele publice pe baze durabile".
Datoria este cea mai mare începând din 1993, când au început să fie înregistrate date, şi echivalează cu 64% din PIB şi cu aproximativ 16.400 de lire pe cap de locuitor, potrivit AP.