Marea Britanie a fost nevoită să majoreze cheltuielile publice pentru a face față pandemiei de coronavirus. Astfel, datoria publică a crescut la peste 2.000 de miliarde de lire sterline.
Datoria publică a Marii Britanii a depăşit, pentru prima dată, pragul de 2.000 de miliarde de lire sterline (2.650 de miliarde de dolari) la finele lunii iulie. Oficiul național de statistică anunță că veniturile din taxe s-au redus.
Conform datelor precise, datoria publică a crescut cu 227,6 miliarde lire sterline, comparativ cu luna iulie 2019, până la 2.004 miliarde lire sterline (2.660 miliarde dolari), echivalentul a 100,5% din Produsul Intern Brut al Marii Britanii, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1961, notează agerpres.ro.
Ce mai arată Oficiul național de statistică
Datele Oficiului naţional de statistică mai arată că în perioada aprilie-iulie 2020 (primele patru luni ale anului financiar curent) Marea Britanie a împrumutat 150,5 miliarde lire sterline, de aproape trei ori mai mult decât a împrumutat guvernul britanic în întregul an financiar precedent.
Numai în luna iulie a acestui an guvernul britanic a împrumutat 26,7 miliarde lire sterline. Comparativ, în luna iulie a anului trecut, bugetul Marii Britanii a înregistrat un surplus de aproximativ 1,6 miliarde lire, graţie veniturilor din taxele pe venit.
„Aceste cifre sunt un semnal de alarmă că trebuie să ne readucem finanţele publice pe o traiectorie sustenabilă, ceea ce va necesita luarea unor decizii dificile”, a declarat ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak.
Un nou program de imunizare în Marea Britanie
Biroul Național de Statistică pentru Infecții anunță un nou program de monitorizare a COVID-19 prin suplimentarea numărului de teste. Aceștia își doresc să vadă dacă răspândirea noului coronavirus este mai mare decât este în prezent, prin testarea populației la scară largă. Programul este separat de testarea persoanelor simptomatice și își dorește să testeze până la 150000 de oameni la două săptămâni.
Pentru această monitorizare, este testat un eșantion reprezentativ al populației generale, astfel, pot apărea estimări pentru răspândirea reală a COVID-19. Deoarece multe persoane nu prezintă simptome în momentul în care sunt infectate cu coronavirus, datele statistice pot fi subestimate. Ca parte a extinderii programului în între Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, vor fi colectate date și în Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția, conform BBC.