Datorii imense pentru Festivalul Neversea. Firma lui Bogdan Buta nici n-a mai depus bilanțul la Finanțe

festivalul Neversea

SURSA FOTO: Facebook, Neversea

Firma Neversea SRL, controlată de Bogdan Buta, cel care a creat şi festivalul Untold, pare să aibă serioase probleme financiare. Cu toate acestea, festivalul e programat să aibă loc iarăşi şi în 2024, peste doar câteva zile. Ce indică datele care se regăsesc la Ministerul de Finanţe?

Datorii uriașe pentru organizatorii Neversea. Festivalul continuă în ciuda problemelor financiare

Festivalul Neversea de la Constanța, programat să se desfășoare între 4 și 7 iulie, se confruntă cu dificultăți financiare semnificative. Organizatorul evenimentului, Neversea SRL, se confruntă cu datorii de zeci de milioane de lei, potrivit unor surse din industrie.

Neversea SRL, controlată de Bogdan Buta, creatorul festivalului Untold, pare să urmeze un tipar financiar care generează pierderi considerabile.

Datele financiare pentru 2023 nu au fost depuse la Ministerul de Finanțe. De multe ori, acesta poate fi un semn că o companie este abandonată sau activitatea este profund afectată, scrie site-ul defapt.ro.

Cât despre situația financiară din 2022, aceasta arată o imagine îngrijorătoare: venituri de 37,8 milioane de lei, un profit modest de puțin peste 97.000 de lei, și datorii masive de 19,8 milioane de lei, în timp ce creanțele se ridică la 11 milioane de lei. Astfel, datoriile reale se situează la aproximativ 8,8 milioane de lei.

Un tipar similar, generator de pierderi uriaşe, s-a mai văzut şi la Untold sau SAGA Festival.

Rămâne de văzut cum va afecta situația financiară viitoarele ediții ale Neversea.

Controversele legate de festivalul de la malul mării

Festivalul Neversea, al doilea mare proiect al lui Bogdan Buta, a debutat în 2017 pe malul mării, la Constanța. Inițial planificat să aibă loc pe plaja din zona Faleză Nord, evenimentul a întâmpinat probleme cu avizele, deși primarul Decebal Făgădău a asigurat că nu există impedimente.

Plaja fusese reabilitată cu fonduri europene, care interziceau activitățile economice, însă primarul a argumentat că Neversea este un eveniment „cultural”, nu „economic”.

Cu două săptămâni înainte de prima ediție, festivalul a fost mutat pe plajele Modern și Trei Papuci, spații de două ori mai mici decât cel planificat inițial, și care fuseseră, de asemenea, reabilitate cu fonduri europene.

După prima ediție, Neversea SRL, organizatorul evenimentului, a fost amendată de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litora (ABADL) cu 17.500 de lei, jumătate din amenda minimă de 35.000 de lei.

Pentru a doua ediție, organizatorii au învățat din greșelile trecutului. Bogdan Buta a anunțat că a încheiat de la început un protocol cu Primăria Constanța, ABADL și Ministerul Turismului, asigurând astfel toate autorizațiile necesare. Ediția din 2018 s-a desfășurat fără incidente pe plaja Modern.