Sumele recuperate în contul creanţelor acumulate de România înainte de 1989 din activităţile de cooperare şi comerţ exterior vor fi vărsate direct la bugetul de stat, nu la capitalul social al Fondului Proprietatea, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, pentru a evita amânarea listării FP la bursă.
Iniţiativa legislativă este inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, care modifică Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Ministerul Finanţelor estimează că, prin noua măsură, veniturile bugetare vor creşte cu 44,6 milioane de lei în acest an, cu 169,7 milioane de lei în 2011 şi cu 230,9 milioane de lei în 2012.
Potrivit legii din 2005, orice vărsământ efectuat de statul român la Fondul Proprietatea (FP), în numerar sau în natură, se consideră efectuat cu prioritate pentru stingerea obligaţiei de plată a acţiunilor subscrise şi neplătite, iar după „îndestularea” acesteia pentru majorarea capitalului social al Fondului Proprietatea.
Ministerul Finanţelor arată că, odată finalizată problema capitalului social subscris şi nevărsat de către instituţie, prin anularea a 482,94 milioane acţiuni neplătite şi având în vedere că vărsarea unor noi sume de bani la capitalul FP ar putea întârzia procesul de listare la bursă, se impune modificarea actualului cadru legislativ pentru a permite vărsarea la bugetul de stat a creanţelor acumulate înainte de 31 decembrie 1989.
„Urgenţa proiectului de act normativ se justifică prin necesitatea adoptării cadrului legal care să permită Fondul Proprietatea să devină operaţional într-o perioada de timp cât mai scurtă şi de atingerea principalului obiectiv urmărit la momentul la care a fost instituită o destinatie specială a sumelor recuperate (…) şi anume acela de reglare a capitalului social subscris şi vărsat al statului la societate, dublate de actualul context economic, care impune luarea măsurilor legale pentru creşterea veniturilor la bugetul statului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat la începutul lunii septembrie numirea companiei Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului. Franklin Templeton va prelua administrarea fondului după publicarea deciziilor AGA în Monitorul Oficial.
Responsabilul Franklin Templeton pentru Fondul Proprietatea, Greg Konieczny, a declarat atunci că până la 22 decembrie trebuie depus la CNVM prospectul pentru listarea fondului la BVB. El estima că FP va fi listat cel mai târziu în februarie.
Totodată, preşedintele-director general al Franklin Templeton, Mark Mobius, a afirmat că Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori de la Londra la sfârşitul anului viitor.
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.
Statul deţine, prin intermediul Ministerului Finenţalor Publice, 49,01% din capitalul Fondului Proprietatea, iar restul titlurilor se află în posesia persoanelor deposedate abuziv şi a unor investitori.
SURSA: Mediafax