Datoriile totale ale emiratului arab Dubai s-ar putea ridica până la 170 de miliarde de dolari, de peste două ori mai mult faţă de 80 de miliarde de dolari cât se estima la sfârşitul anului 2009, potrivit unui studiu al băncii de investiţii EFG-Hermes, citat de AFP.
„Datoria totală a Dubai Inc ar putea fi între 130 şi 170 de miliarde de dolari”, se arată în raportul EFG. Dubai Inc include datoriile statului şi cele ale diferitelor companii pe care le controlează.
Emiratul a anunţat în noiembrie că ar putea cere un moratoriu pentru datoriile companiei de stat Dubai World, şocând pieţele financiare din întreaga lume. Datoria totală a statului arab a fost estimată la momentul respectiv la 80 de miliarde de dolari, incluzând 59 de miliarde de dolari pentru compania Dubai World.
Potrivit estimărilor EFG Hermes, datoria Dubai Inc, incluzând titluri de trezorerie şi credite bancare, se ridica la 96,6 miliarde de dolari la finele lui 2009, luând în calcul şi fondurile atrase pentru respectarea unor obligaţii în ultimele luni.
Datoriile pot ajunge însă la 170 de miliarde de dolari, întrucât sunt excluse din calculele iniţiale creditele contractate de emirat de la băncile locale, se arată în raport.
Astfel, doar Emirates NBD Bank deţine creanţe ale Dubaiului în valoare de 24 de miliarde de dolari.
Datoriile emiratului ar putea fi eşalonate
O reeşalonare a datoriilor Dubai Inc. este foarte probabilă, notează specialiştii EFG, întrucât 75% din totalul acestora, cu maturităţi în 2010-2011, provine din împrumuturi sindicalizate.
EFG Hermes a fost înfiinţată în 1984 şi este una dintre cele mai mari bănci de investiţii din regiunea Orientului Mijlociu.
SURSA:Mediafax