Dacă descoperiți o datorie la Fisc, dar nu ați primit nicio hârtie, sunteți buni de plată pentru că deciziile de impunere sau somațiile pot fi comunicate și prin publicitate, adică prin afișarea la sediul și pe site-ul ANAF. Legal, este varianta folosită în ultimă instanță, când contribuabilul este de negăsit, dar în practică, pot apărea abuzuri.
Deciziile de impunere, somațiile, notificările, actele administrativ-fiscale, în general, sunt comunicate prin trei modalități: prin remitere cu semnătura destinatarului sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin publicitate și electronic, dar numai la cererea contribuabilului. Abia după ce a epuizat variantele clasice – remitere personală și poștă -, administrația poate recurge la publicitate. Însă cu o condiție: trebuie să demonstreze că a fost imposibilă comunicarea în celelalte două forme. Probele pe care trebuie să le aducă funcționarii sunt procesul-verbal cu refuzul contribuabilului de a i se face comunicarea sau recipisele poștale care să confirme expedierea recomandatei ce a fost restituită pentru neprimire.
Sarcina probei care îi revine administrației este foarte importantă pentru că, altfel, pot apărea abuzuri. Experiența din anii anteriori a arătat că Fiscul este tentat să folosească oricare dintre modalitățile de comunicare și nu în ordinea care plasează publicitatea pe ultimul loc, ca excepție. Situațiile au fost generate de forțarea prevederilor Codului de procedură fiscală. Atât instanțele de judecată, cât și Curtea Constituțională a României (CCR) au intervenit în disputele și controversele dintre Fisc și contribuabili privind comunicarea actelor administrativ fiscale care duc, de regulă, la calculul de obligații accesorii pe măsură ce plata întârzie. Obiceiul funcționarilor de a folosi publicitatea ca metodă mai simplă și mai la îndemână a fost declarată neconstituțională în 2011, prin Decizia nr. 536. CCR a impus atunci ca actele să fie comunicate într-o ordine clară și nu aleatoriu. Tot Curtea arăta că folosirea abuzivă a publicității este apanajul instanțelor de judecată. Cu alte cuvinte, cei nedreptățiți erau îndemnați să apeleze la justiție.
Abia în 2014, după mai multe decizii ale judecătorilor care au amendat practica administrației fiscale, legislația a fost modificată. Anul trecut a fost stabilită ordinea cerută de CCR, respectiv ca publicitatea să fie ultima soluție de comunicare în situații excepționale. Cu toate acestea, abuzurile nu au fost complet înlăturate. Explicația nu stă doar în comoditatea funcționarilor, ci în faptul că, fără comunicare, actul administrativ fiscal este nul și nu poate produce efecte juridice. Prin urmare, deciziile de impunere nu pot fi executate fără dovada că au fost anunțate debitorilor. În Codul de procedură fiscală se arată că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației (…), dacă actul nu a fost comunicat contribuabilului conform legii. Din această cauză, publicitatea devine singura cale prin care Fiscul poate contracara tentativele celor incorecți de a scăpa de obligații, pretinzând că nu au știut de existența lor.
Fără dovezi, curg contestațiile
Totuși deciziile de impunere, somațiile sau notificările care apar din senin pot fi cu ușurință contestate, atunci când funcționarii nu pot să probeze că au făcut tot posibilul să le comunice pe căile obișnuite.
În același timp, comunicarea prin mijloace electronice a fost prevăzută în 2014, anterior fiind posibilă transmiterea la cerere prin fax sau e-mail, deși nu exista o procedură expresă. Comunicarea electronică a devenit un obiectiv al fiscului odată cu crearea Spațiului Virtual Privat (SPV) pentru persoane fizice inițiat în 2014 în București și Ilfov, care se află încă în faza de dezvoltare. În ordinul 1154/2014 este prevăzută procedura de comunicare electronică în SPV.
Cei care optează pentru acest spațiu vor primi automat deciziile de impunere care se consideră comunicate în termen de 15 zile de la data punerii lor la dispoziţie, adică de la momentul accesării aplicației. Deși ei pot primi prin e-mail o avertizare că le-au fost trimise documente, procedura nu prevede expres cum este validată confirmarea de primire, un pas absolut necesar pentru legalitatea comunicării. Din acest motiv, unii dintre cei care folosesc SPV și care nu cunosc exact procedura ar putea să nu știe că, odată ce au acceptat comunicarea electronică, au primit și deciziile de impunere.
Legislația privind comunicarea a fost modificată succesiv tocmai din cauza controverselor soldate cu acțiuni în instanțe. Cea mai recentă, din OUG nr. 40/2014, clarifică ierarhia modalităților, arătând precis că publicitatea este folosită excepțional, când celelalte nu pot fi îndeplinite. Cu toate acestea, pot exista în continuare cazuri în care, din diverse motive, destinatarului nu îi parvin actele și este anunțat prin afișarea concomitentă a acestora la sediul administrației și pe site-ul ANAF. În astfel de situații, singura soluție rămâne instanța, unde Fiscul trebuie să probeze că nu a putut obține confirmarea de primire.
Cum se face comunicarea actelor adminitrativ-fiscale?
* pe hârtie, prin remitere, dacă se asigură primirea sub semnătură, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
* dacă primele două nu au fost posibile, prin publicitate, care se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a ANAF, a unui anunţ care se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării;
* în formă electronică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate.