Dauna medie plătită pe segmentul RCA per total piaţă a fost pentru anul 2012 în cuantum de 6.019 lei, în creştere cu 13% faţă de 2011, se arată în Buletinul informativ al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Potrivit datelor Comisiei, în anul 2012 au avut autorizare pentru desfăşurarea activităţii RCA un număr de 11 asigurători.
Suma totală a primelor de asigurare subscrise pentru RCA în anul 2012 a atins valoarea de 2.055.109.969 lei. Comparativ cu anul trecut când primele subscrise pentru asigurările de răspundere civilă auto au fost de 1.874.900.244 lei, s-a înregistrat o creştere de 10% pe total piaţă.
Numărul contractelor de asigurare încheiate a fost de 6.779.620, în creştere cu 6% faţă de anul 2011. La nivelul întregii pieţe, prima de asigurare medie anualizată, înregistrată în perioada analizată, a fost de 463 lei, în scădere cu 4% faţă de anul 2011, când valoarea primei medii a fost de 480 lei.
Per total piaţă numărul dosarelor de daună avizate este de 295.751 dosare, în scădere cu 5 % faţă de 2011, când au fost avizate 311.360 dosare.
Numărul dosarelor de daună plătite a scăzut cu 2%, de la 302.591 dosare plătite în anul 2011 la 297.181 dosare în 2012. Valoarea despăgubirilor plătite a crescut cu 11%, de la 1.605.811.802 lei în anul 2011, la 1.788.884.197 lei în anul 2012.
Dauna medie pentru daune materiale a fost în anul 2012 de 4.875 lei, în creştere cu 10 % faţă de 2011. Dauna medie pentru vătămări corporale a fost în anul 2012 de 57.931 lei, în scădere cu 15% faţă de 2011.
Potrivit CSA, în anul 2012 au fost avizate 4.418 dosare de daună pentru vătămari corporale şi deces, în scădere cu 9% faţă de anul trecut. Valoarea despăgubirilor plătite pentru vătămări corporale şi deces, în sumă de 328.355.489 lei a înregistrat o creştere cu 23% faţă de anul 2011.
SURSA: Agerpres