David Popovici a câștigat o altă medalie de aur! Sportivul român este noul campion al probei de 100 metri liber
David Popovici a surprins din nou pe toată lumea – sportivul român a mai cucerit o medalie de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta. La doar 17 ani, David Popovici nu numai că este campion mondial al probei de 200 metri liber, dar a devenit, miercuri după amiaza, campion mondial la proba de 100 metri liber.
Acesta a avut un timp de 47 sec 58/100.
Performanța sportivului român a fost apreciată și de Ministerul Apărării Naționale (MApN), care a publicat pe Facebook un mesaj în care îl felicită pe acesta.
„Felicitări, David Popovici! Este o performanță extraordinară! El este românul care a devenit astăzi, la doar 17 ani, campion mondial în proba de 100 metri liber , la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta. Medalia de aur de astăzi este o performanță fantastică și se completează perfect cu medalia de aur pe care acest tânăr formidabil a cucerit-o cu două zile în urmă, atunci când a câștigat proba de 200 metri liber, în cadrul aceleiași competiții.
David, suntem convinși că aceste reușite sunt doar o mică parte din planurile tale mărețe despre care ne vorbeai în vara anului trecut și despre care noi nu am uitat! Ne faci mândri de fiecare succes al tău!”, scrie Ministerul Apărării Naționale în mesajul de pe rețeaua de socializare.
Ministrul Turismului l-a felicitat pentru performanța anterioară
Ministrul a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care notează că acest sport este unul fenomenal. De asemenea, el mai spune că i-a transmis felicitări sportivului pentru performanțele sale.
”Fenomenal acest sportiv! Toate inimile României au bătut azi în pieptul lui şi i-au dat putere! David Popovici este primul nostru campion mondial de seniori, într-o probă masculină, cu un nou record, de 1:43.21 min. I-am transmis felicitările mele şi cât de mândri suntem de el! Mulţumim, David! Felicitări, abia ai început să scrii istorie în nataţie! Mai ai înainte multe pagini de glorie. Felicitări şi celor care îţi sunt aproape şi te ajută să zbori”, a fost mesajul postat pe rețeaua de socializare de către ministrul Eduard Novak, după ce David Popovici a câștigat medalia de aur la proba de 200 metri liber.