David Popovici a stabilit un nou record
Înotătorul român David Popovici a câștigat proba de 200 m liber în cadrul reuniunii Mare Nostrum de la Barcelona, Spania. Victoria sa a avut loc miercuri seară, 29 mai 2024.
A stabilit un nou record cu timpul de 1 minut 44 secunde 74/100. A doborât un vechi record al competiției sportive, vechi de aproape 20 de ani.
Fostul record al Mare Nostrum la 200 m liber îi aparținea germanului Paul Biedermann, care a înregistrat un timp de 1 minut 44 secunde 88/100 pe data de 13 iunie 2005, la Monaco.
David Popovici i-a depășit în finală pe sud-coreeanul Sunwoo Hwang, care a încheiat cursa în 1 minut 45 secunde 68/100, și pe japonezul Katsuhiro Matsumoto, care a încheiat cursa cu 1 minut 46 secunde 09/100. Înotătorul român s-a calificat în finală cu doar al cincilea timp din serii, 1 minut 48 secunde 16/100, cel mai rapid fiind Sunwoo Hwang, cu 1 minut 47 secunde 31/100.
Cum s-au descurcat ceilalți înotători români?
Daria-Măriuca Silișteanu a încheiat pe locul 14 la 50 m spate (locul șase în Finala B), cu timpul de 29 secunde 44/100. Ea s-a clasat pe locul 16, cu 29 secunde 66/100.
La 50 m liber, Patrick-Sebastian Dinu a fost al 47-lea în serii, cu timpul de 23 secunde 45/100.
Despre Paul Biedermann
Paul Biedermann, născut pe 7 august 1986, este un înotător german. Deține a două recorduri mondiale. Originar din Halle, Paul Biedermann a fost o prezență constantă în lumea înotului, concurând la Jocurile Olimpice de la Beijing, Londra și Rio.
La Campionatele Naționale Germane din 2015, a anunțat că se va retrage după a treia și ultima sa participare la Olimpiadă.
În 2009, a doborât recordurile mondiale la 200 m liber și 400 m liber. De-a lungul carierei sale, a stabilit 20 de noi recorduri germane. La vârsta de 30 de ani, el s-a retras din înot, după Jocurile Olimpice din 2016.
La momentul retragerii, unul dintre cele două recorduri mondiale ale sale, cel de la 400 de metri liber, supraviețuise timp de două olimpiade și mai multe campionate mondiale. El s-a retras din sport pentru a se alătura prietenei sale de lungă durată, Britta Steffen.