Apoi, au descoperit opiniile. Au înțeles rapid că își pot exprima punctul de vedere despre orice, că pot ataca pe oricine, cât despre cuvinte pozitive nu prea are rost să discutăm din moment ce acestea nu sunt neapărat „aducătoare de like-uri”.

Ce mi se pare și mai interesant este că au descoperit și metoda: un fel de discurs populist, în care ei ( victimele ) luptă cu dușmanul comun. Deși acest discurs este specific politicienilor, a fost rapid îmbrățișat de orice persoană cu un cont de Facebook, un telefon și puțin talent în a comunica.

Cazul Popovici – exemplul ideal

La doar 17 ani, David Popovici este campion mondial. Îl felicităm și noi pe această cale și îi dorim mult succes în continuare.

Nimic surprinzător în faptul că Social Media a explodat. Sute de postări, fotografii și opinii despre tânărul înotător au curs pe Facebook. Preț de câteva ore, jumătate dintre români deveniseră experți în competițiile mondiale de înot.

Analizând puțin bula mea de Facebook, am sesizat că oamenii care l-au felicitat pe Popovici pot fi împărțiți în câteva categorii:

1. Cei care i-au apreciat sincer performanța, dar care nu au simțit nevoia atenției oferite de o postare pe Facebook.

Este greu de estimat un număr, dar aici discutăm despre cei care îl apreciază sincer pe David, în aplaudă în sinea lor și își continuă viața. Aceștia nu simt nevoia să își lege imaginea de factori externi, cel mai probabil deoarece imaginea lor despre sine este una pozitivă.

2. Cei care i-au apreciat sincer performanța și care au postat câteva cuvinte decente de încurajare.

Numărul acestora este relativ mic. Aceștia fie au folosit un story, fie au scris o postare scurtă, prin care să transmită că sunt alături de sportivul român. Poate unii dintre ei chiar i-au urmărit ascensiunea, fiind mult mai mult decât fanii de moment.

3. Politicienii de ”frunce”. Liderii politici români nu au întârziat să își facă simțită prezența într-un exercițiu de PR specific fișei postului.

Din nou, Facebook-ul a reprezentat principalul canal de comunicare, cuvintele fiind frumos așezate de către oamenii de comunicare într-o postare care să mimeze un minim de interes.

Deși postările nu sunt scrise de ei – nimic surprinzător aici, oricum toată lumea știe acest lucru – o reacție a fost normală dintr-un motiv foarte simplu: lipsa reacției ar fi condus la tot felul de probleme de PR.

4. Oripilații care au sărit la gâtul presei că nu prezintă performanțele „campionului nostru” sau la gâtul politicului care nu susține sportul românesc de performanță.

Și astfel ajungem la categoria mea favorită, dominantă ca număr și impact: cei care s-au folosit de munca unui copil de 17 ani pentru a-și manifesta frustrările.

Vorbeam mai sus de acel discurs populist. Una dintre caracteristicile acestui tip de comunicare este evidențierea unui dușman comun, împotriva noastră, poporul asuprit.

Am asistat astfel la un exercițiu de imagine bazat pe ego, unde succesul și performanțele lui David au reprezentat doar instrumente de comunicare. Oameni care nu sunt implicați în vreun fel în sport sau în presă s-au simțit ”loviți” de deciziile altora.

Au criticat agresiv lipsa de reacție a mass mediei, dar și ipocrizia politicienilor.

Firește, cei implicați direct în fenomen știu perfect că există și în România metode de comunicare cu decidenții politici sau alte instrumente de susținere a sportului de performanță. Dar noi nu discutăm aici despre vreo dorință de îmbunătățire a situației date, ci doar despre o imatură goană după like-uri.

O mică iluzie

Această variantă de PR este extrem de parșivă. Un fel de Fata Morgana. Îți oferă doar percepția unei imagini în spațiul public, fără un fundament sau o bază care să conducă la rezultate palpabile. Pentru că da, și îmi pare rău că trebuie să afirm acest lucru, like-urile nu aduc nici bani, nici voturi.

Ne simțim bine doar pe moment, fiind permanent preocupați de următorul subiect pe care să îl analizăm dintr-o perspectivă dominată de ego, fără a înțelege însă că depindem emoțional de viitorul like sau comentariu.

Pe termen mediu și lung, această abordare nu ne face doar nouă rău, dar ne încurajează să urmărim doar aspectele negative din jurul nostru, contribuind astfel de la o stare permanentă de nemulțumire și frustrare.

De ce oare nu ne putem bucura în liniște pentru David?