David Popovici nu va renunța la visul său. Sportivul român a revenit în țară și spune că de abia aşteaptă să revină, să fie din nou cel mai bun din lume.

„A fost un an dificil, haotic, bizar, de la record mondial, la bacalaureat, la Fukuoka. Ţine doar de mine cum reacţionez, am două variante: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze, să mă ţină pe loc sau să mă motiveze să merg mai departe. Asta e viaţa, ăsta e sportul, nu poţi câştiga mereu. Vreau să le spun tinerilor că nu exista magie, exista doar muncă, antrenament. Mă simt mai puternic ca niciodată, sunt extrem de motivat. De abia aştept să revin, să fiu din nou cel mai bun din lume. Nu renunţa niciodată la visul tău doar pentru că-ţi va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum”, a spus Popovici.

Presa internațională: “Popovici, departe de standardele sale”

Presa din afară a scris despre faptul că David Popovici nu a reuşit să urce pe podium la Campionatul Mondial de nataţie de la Fukuoka.

L’Equipe

Recordman al lumii şi campion en titre, românul David Popovici (18 ani) nu a terminat decât pe locul 6 în 47”83, departe de standardele sale.

Gazzetta dello Sport

Cursa curselor de la Campionatele Mondiale de la Fukuoka i-a aparţinut australianului Kyle Chalmers, rechinul alb, care l-a detronat pe românul David Popovici. Abia al şaselea a fost Popovici, în 47″83:. Pentru fenomenul român, două dezamăgiri mondiale la Fukuoka.

Mundo Deportivo

Chalmers a câştigat proba de 100 liber la Campionatele Mondiale, iar Popovici a rămas fără medalie. Românul, al şaselea şi fără opţiuni de a lupta pentru victorie într-o probă câştigată de australian. După ce a suferit pe ultima lungime în finala de la 200 liber şi a văzut cum podiumul îi scapă, David Popovici nu a putut lupta pentru medalie în această joi, în proba de 100 liber de la Campionatul Mondial de la Fukuoka. El a terminat al şaselea într-o finală în care a fost încoronat Kyle Chalmers.

David a plecat de la Fukuoka fără medalie

“La 18 ani, Popovici încă învaţă. În ultimul an, viaţa lui s-a schimbat complet. A trecut de la statutul de necunoscut la cel de vedetă după ce a câştigat două titluri mondiale la 100 m şi 200 m la Budapesta în 2022. În Japonia, el a resimţit din plin efectul unui statut care nu a fost digerat pe deplin”, notează jurnalul francez, adăugând: “Pleacă de la Fukuoka fără nicio medalie, dar şi-a umplut valiza cu învăţăminte. Un om care nu a cunoscut niciodată eşecul, a luat contact cu acesta în Japonia. În ciuda dezamăgirii, el a văzut că există loc pentru îmbunătăţire. Tânărului îi place să înveţe şi are multe de analizat cu doar un an înainte de Jocurile Olimpice”.