DAVOS. David Cameron: ”Nebunia birocrației europene trebuie să înceteze!”

Premierul britanic, David Cameron, a cerut în cadrul Forumul economic mondial care se desfășoară în perioada 25-29 ianuarie în Elveția, la Davos, mai puține reglementări la nivel european astfel încât ”să se reducă povara birocratică a Bruxelles-ului”, informează Daily Telegraph.

Șeful executivului de la Londra dorește evitarea barierelor inutile din calea comețului şi a serviciilor.

De asemenea, Cameron a cerut liderilor europeni să nu impoziteze tranzacțiile financiare, decizie ce a scindat UE la ultimul summit, izolând Marea Britanie de restul statelor membre.
Referindu-se la problemele zonei euro, premierul britanic a spus că este foarte dificil ca UE să utilizeze o monedă unică fără o integrare financiară profundă între statele membre și fără o bancă centrală puternică.
”Nu pot spune că în prezent zona euro nu îndeplinește aceste cerințe, ci că, de fapt, zona euro nu îndeplinește nici una dintre aceste cerințe”, a spus Cameron, iar sala a izbucnit în râs.