Noul Bucharest Technology Hub este o consecință a angajamentului ferm al Deutsche Bank față de sectorul local de tehnologie și start-up. Acesta susține rețeaua internațională de laboratoare de inovație a Deutsche Bank din New York, Silicon Valley, Berlin și Londra în demersul acestora de a spori inovația în cadrul băncii. Bucharest Technology Hub este aliniat la cele trei obiective principale ale laboratoarelor de inovație: să ajute banca să evalueze și să adopte tehnologii emergente, să dezvolte o cultură a inovației și să contribuie la strategia digitală a băncii.
Noul centru din București își propune să ofere acces la un mediu de cercetare și dezvoltare de ultimă generație atât profesioniștilor din centru, cât și start-up-urilor locale de IT și tehnologie. De asemenea, centrul colaborează îndeaproape cu laboratoarele de inovație ale Deutsche Bank pentru a pune în practică cele mai bune soluții din ecosistemele de inovaț ie globale astfel încât acestea să răspundă provocărilor și oportunităților de afaceri din cadrul băncii.
Deutsche Bank a investit 20 de milioane de euro în centrul de tehnologie din București, iar subvenţia de la stat se ridică la 16,7 milioane de euro. Guvernul returnează o parte din cheltuielile salariale dacă sunt respectate anumite condiţii. Acestea sunt crearea de 500 de locuri de muncă şi păstrarea lor timp de cinci ani de zile. Compania are în prezent 800 de angajaţi şi vrea să ajungă la 1.000 până la finele anului.
Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din anul 1998, oferind produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice.