Digital Cable Systems (DCS), unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii din România, care deţine brandurile AKTA şi Dial Telecom, va investi anul acesta peste 5 milioane euro în serviciile de Internet şi telefonie. Direcţia principală de investiţie a companie DCS va fi extinderea accesului la Internet, care reprezintă, în acest moment, serviciul cu cea mai importantă pondere în creşterea veniturilor. Compania mizează pe expansiunea la nivel local, dar
Digital Cable Systems (DCS), unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii din România, care deţine brandurile AKTA şi Dial Telecom, va investi anul acesta peste 5 milioane euro în serviciile de Internet şi telefonie.
Direcţia principală de investiţie a companie DCS va fi extinderea accesului la Internet, care reprezintă, în acest moment, serviciul cu cea mai importantă pondere în creşterea veniturilor. Compania mizează pe expansiunea la nivel local, dar şi pe modernizarea tehnologiei existente. Internetul fix reprezintă motorul de creştere a industriei telecom şi, implicit, a companiei, după ce, potrivit estimărilor, gradul mediu de penetrare a acestui serviciu a depăşit 60% în mediul urban, conform reprezentanţilor companiei.
10.000 de clienţi pentru serviciile AKTA
Odată cu lansarea serviciului de telefonie fixă pentru segmentul rezidenţial, DCS doreşte să atragă o parte importantă a clienţilor care utilizează deja serviciile de Internet oferite de companie, procentul mediu estimat al abonaţilor de cablu şi Internet care vor opta pentru triple-play fiind de cel puţin 30% în primul an, în funcţie de zonă.
Compania DCS a anunţat că, în primele 6 luni ale anului, a atras 10.000 clienţi rezidenţiali pentru serviciile AKTA de Internet şi 200 de clienţi-companii pentru serviciile Dial Telecom de date şi telefonie. DCS mizează, în acest an, pe o creştere de cel puţin 10% a cifrei de afaceri.