Sărbătorește alături de noi și poți câștiga o experiență inedită: o excursie în lumini de sărbătoare pentru 2 persoane în Piața de Crăciun din Viena, Praga și Dresda în perioada 12-17 decembrie 2017. Tot ce trebuie să faci este să citești articolul de mai jos și să răspunzi corect la întrebarea noastră pentru a putea participa la tragerea la sorți.
“Doi români din trei vor capitalism”, cu acest titlu deschidea revista Capital primul număr apărut în 4 decembrie 1992.
În urmă cu 25 de ani, pe când în România nu existau nici bursă, nici pieţe funcţionale şi nici internet, se lansa prima revistă economică ce-i învăţa pe români ce înseamnă capitalismul.
Ediţia cu numărul 1 a revistei a coincis cu primul sondaj realizat la nivel naţional pentru a afla opiniile românilor faţă de capitalism, economie de piaţă şi de ritmul pe care ar trebui să îl urmeze reformele. Concluziile sondajului comandat atunci de Capital au stat la baza articolului cu care revista a deschis primul număr: „Doi români din trei vor capitalism”, dar şi a misiunii pe care publicaţia şi-a asumat-o şi căreia a încercat să îi rămână fidelă timp de două decenii: să-i ajute pe români să înţeleagă şi să folosească mecanismele economiei de piaţă, să le arate oportunităţile care îi ajută în afaceri, să sprijine dezvoltarea economiei pe bazele capitalismului adevărat, semnalând şi acele evoluţii, măsuri sau evenimente care îi pot sumbina fundamentele sănătoase
În anii tulburi de început, Capital a trebuit să fie deschizător de drumuri, fiind o lungă perioadă singurul furnizor de informaţie economică utilă, credibilă şi relevantă. Revista realiza empiric studii de piaţă şi analiza comportamentul de consum al românilor cu mult timp înainte ca prima firmă de cercetare specializată să intre în România. Articolele revistei au fost bibliografie obligatorie pentru studenţii facultăţilor economice, ulterior devenind studii de caz în manualele de marketing.
Revista a fost pionier în multe alte domenii. A scris despre cariere şi programe de dezvoltare personală înainte de apariţia firmelor specializate în managementul resurselor umane, fiind şi prima publicaţie din ţară care a analizat afacerile mass-media, piaţa de publicitate şi cea de relaţii publice.
Primul clasament al averilor din România a fost realizat, în 2001, de jurnaliştii Capital. Actualizat în fiecare an, „Top 300 cei mai bogaţi români” a rămas unul dintre proiectele de succes ale revistei.
De la Capital au pornit şi multe din anchetele care au dezvăluit marile fraude ale vremii. Banca Columna, afacerea Mondragon, scrisorile nigeriene, cotaţiile umflate de la FMI, Banca Turco-Română, escrocheria financiară MCS, aranjamentele pentru preluarea controlului la SIFuri sau situaţia putredă de la MTS Leasing.
Capital a fost şi una dintre primele publicaţii care au lansat ediţii online. Site-ul www.capital.ro a apărut 1998, într-o perioadă în care puţini români foloseau internetul.
Astăzi, după 25 ani, vă mulțumim și vă facem promisiunea de a vă livra în continuare informații economice utile, relevante și corecte.
Regulamentul complet al concursului îl găsești aici.