„Metrorex invită publicul călător, duminică, 07.08.2016, în intervalul orar 10:00 – 17:00, la «Ziua Porţilor Deschise la staţia de metrou Străuleşti». Evenimentul are ca scop informarea tuturor celor interesaţi cu privire la stadiul lucrărilor proiectului major Magistrala 4 de metrou – Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti. Staţia este aproape finalizată”, anunță compania într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, vizitatorii vor primi toate explicaţiile de la personalul specializat al constructorului, vor putea vizita staţia de metrou Străuleşti, având acces în zone care, odată finalizate, nu vor mai fi accesibile publicului călător.
Conform Agerpres, proiectul Magistrala 4 de metrou – Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea magistralei 4 de metrou în zona de nord a Bucureştiului cu încă două staţii, Laminorului şi Străuleşti, cu tunelele şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un park&ride şi un depou. Lungimea totală a secţiunii va fi de 2,1 kilometri. Valoarea totală a proiectului este de 1,115 miliarde lei (252,4 milioane euro).
Prin punerea în funcţiune a Magistralei 4 de metrou, la finele lunii decembrie 2016, va fi facilitată legătura între sectorul 1 Bucureştii Noi, zona Parc Bazilescu (Ps Zarea) – Străuleşti şi centrul oraşului, iar aproximativ 50.000 călători pe oră şi sens vor beneficia de un mijloc de transport rapid, confortabil şi sigur, se va asigura o linie de transport cu metroul ce oferă o viteză comercială de 36 km/h, la un interval optim de urmărire între trenuri, va fi redusă poluarea (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) prin degrevarea transportului de suprafaţă, atât public, cât şi privat, şi se va extinde aria metropolitană a municipiului Bucureşti prin dezvoltarea urbanistică a zonei.
Este demn de menționat că Metrorex a atribuit contractul privind extinderea reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti (2,1 km) în iulie 2012 (!!!) unui consorţiu condus de compania italiană Astaldi.
De asemenea, același Metrorex are în execuție, de cinci ani, linia de metrou Eroilor-Drumul Taberei ale cărei lucrări s-au desfășurat sub sloganul „în trei ani aici va fi staţia ta de metrou“.Cei aproximativ 6,8 km de linie, 10 staţii de metrou şi un depou înseamnă o investiţie de 1 miliard de euro, iar finalizarea este încă departe.