Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a informat astazi că au fost finalizate lucrările de reabilitare pe relaţia Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa – Pantelimon.

În vederea redeschiderii, pe un singur fir, a circulaţiei trenurilor de călători pe ruta directă Bucureşti Nord – Constanţa, începând de astăzi, CFR SA efectuează probele tehnologice de trafic doar cu locomotive şi cu trenuri de marfă.

Astfel, după perioada de probă trenurile de călători îşi vor relua traseul pe ruta directă Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa – Constanţa, timpul de călătorie spre litoral reducându-se cu aproximativ 30 de minute.

Lucrările de reabilitare pe relaţia Bucureşti Nord – Băneasa demarate în anul 2006, cu termen de finalizare 2008, au impus ca circulaţia feroviară să se desfăşoare pe ruta ocolitoare Bucureşti Nord – Chitila – Mogoşoaia – Voluntari – Pasărea –Fundulea – Constanţa.

De asemenea, CFR a reamintit că pe relaţia Fundulea – Constanţa se desfăşoară în continuare lucrările de reabilitare, traficul feroviar fiind permis doar pe un singur fir de circulaţie.

În ceea ce priveşte circulaţia rutieră, CFR informează conducătorii auto că începând de astăzi barierele automate aflate între staţiile CF Bucureşti Băneasa – Pantelimon (zonele Tunari, Petricani, Ştefăneşti) vor fi repuse în funcţie.

Odata cu repunerea in functie a barierei, circulatia din zonele Tunari, Petricani, Stefanesti va fi si mai grea decat pana acum.

Data: 25 aprilie 2008

Sursa: CFR