De astăzi, Elveţia este în spaţiul Schengen

Elvetia a devenit astazi parte a spatiului Schengen. Astfel, cetatenii care locuiesc intr-o tara acoperita de acest tratat pot sa intre in Elvetia fara sa mai arate un act de identitate, in timp ce locuitorii din tari membre UE dar care nu fac parte din spatiul Schengen (printre care si Romania), pot sa intre de azi in Elvetia doar aratand vamesilor un act de identitate. In fapt acesta a fost chiar unul dintre obstacolele puse pe tapet in cadrul dezbaterilor publice din Elvetia, daca este oportu

Elvetia a devenit astazi parte a spatiului Schengen. Astfel, cetatenii care locuiesc intr-o tara acoperita de acest tratat pot sa intre in Elvetia fara sa mai arate un act de identitate, in timp ce locuitorii din tari membre UE dar care nu fac parte din spatiul Schengen (printre care si Romania), pot sa intre de azi in Elvetia doar aratand vamesilor un act de identitate. In fapt acesta a fost chiar unul dintre obstacolele puse pe tapet in cadrul dezbaterilor publice din Elvetia, daca este oportun ca romanii si bulgarii sa poata intra nestingheriti.

Trebuie luat in seama faptul ca, incepand de astazi, vor fi desfiintate punctele de trecere a frontierei terestre pe care Elvetia le are cu Germania, Austria, Italia si Franta, toate fiind tari membre UE si in spatiul Schengen. Punctele vamale din cadrul aeroporturilor vor fi insa pastrate pana la 29 martie 2009. Pana atunci, chiar si cetatenii din tari membre ale zonei Schengen vor fi nevoiti sa arate pasaportul inainte de a intra pe teritoriul elvetian.

Problema Liechtenstein

 
Daca punctele de trecere a frontierei cu cele patru tari sunt desfiintate, o masura contrara este luata la granita cu micul principal Liechtenstein. Statul aflat intre Elvetia si Austria nu este membru al spatiului Schengen, iar granita comuna cu Elvetia devine granita Schengen si trebuie impus un control. Pana ieri, Liechtenstein avea o uniune vamala cu Elvetia, controlul neexistand la granitele comune. Legaturile dintre cele doua state erau chiar mai stranse, principatul fiind singurul stat din lume in afara de Elvetia care are ca moneda oficiala francul elvetian. Mai mult decat atat, controlul la granita dintre principat si Austria era efectuat de vamesi elvetieni.

In cadrul discutiilor preliminare s-a pus problema introducerii controlului la granita cu principatul, iar solutia imediata a fost admiterea simultana a ambelor tari in mecanism, astfel incat granitele Liechenstein sa nu fie granite Schengen, dar mai ales sa nu se instaleze controlul intr-o granita libera. Din nefericire acest fapt nu a fost posibil, Liechtenstein avand intarzieri in implementarea procedurilor necesare. Astfel, Elvetia a fost singura din grupul celor doua tari care a respectat calendarul si a putut sa fie astfel admisa la termenul stabilit.

Granita in chestiune a fost deschisa initial in 1923 si iata ca va fi restrictionata in 2008. Pentru a nu inrautati regimul transportului de persoane din Liechtenstein in Elvetia si invers – mai ales ca locuitorii din bogatul principat nu pun probleme legate de azil politic si nu prezinta pericol infractional pentru Elvetia – restrictionarea frontierei se reduce la instalarea unui sistem de supraveghere video pe toata lungimea liniei de demarcatie. Noroc ca granita comuna nu are decat 41 de km, iar investitia nu va fi extraordinar de mare pentru bugetul de stat elvetian, doar cateva milioane de franci. Controlul video va fi dublat de patrule mobile. Cand Liechtenstein va deveni membru Schengen, camerele si patrulele vor fi retrase.

De asemenea, un regim foarte simplificat al vizelor de intrare in Elvetia precum si pastrarea granicerilor elvetieni la granita dintre Liechtenstein si Austria sunt deja incluse intr-o intelegere semnata de ministrul de Justitie elvetian Eveline Widmer-Schlumpf si premierul Liechtensteinului Otmar Hasler. Cand micul principat va termina de implementat toate procedurile si va ratifica tratatul spatiului Schengen urmand apoi sa fie inclus in randul tarilor membre, granita cu Elvetia va redeveni libera, iar cea cu Austria va fi si ea deschisa. Se estimeaza ca acest lucru se va materializa in decursul anului viitor.

Coordonate generale

In spatiul Schengen intra aproape toate tarile UE, cu exceptia Romaniei, Bulgariei si Ciprului care nu sunt inca pregatite, dar si a Marii Britanii si a Irlandei care au preferat sa nu intre inca in sistem. In fapt, ca urmare a refuzului britanic, Irlanda s-a vazut nevoita sa adopte aceeasi pozitie pentru a nu inchide granita terestra ce o separa de Irlanda de Nord, care este in prezent deschisa. De asemenea, din spatiul Schengen mai fac parte Norvegia si Islanda, tari din afara UE. Dupa ce Liechtenstein va fi admis, toate cele patru tari membre EFTA (Elvetia, Islanda, Liechtenstein si Norvegia) vor fi in interiorul zonei Schengen.

Admiterea Elvetiei aduce cu sine si includerea in zona Schengen a enclavelor apartinand statelor vecine. Astfel, teritoriul Busingen ce apartine Germaniei si Campione d’Italia ce apartine Italiei, sunt acum in interiorul zonei Schengen si nu mai beneficiaza de statut vamal special.