Avocaţii indică termene diferite de la care ar putea fi amendaţi proprietarii de locuinţe care nu cumpără poliţele obligatorii de 10 sau de 20 de euro.

Oficialii companiei care emite asigurările obligatorii pentru case au afirmat că proprietarii neasiguraţi ar putea fi amendaţi în şase luni de la începerea comercializării acestor poliţe. Data începerii aplicării amenzilor ar fi astfel ianuarie 2011, pentru cei care nu au nici asigurare facultativă, potrivit lui Marius Bulugea, directorul general al Poolului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).

Opiniile referitoare la termenul de la care amenzile ar putea începe să curgă sunt divergente. Nici juriştii nu au aceeaşi opinie în privinţa acestui termen. Cauza: legea care prevede aplicarea amenzilor nu indică o anumită dată de la care aceste sancţiuni ar putea fi aplicate, ci reglementează doar că vor fi aplicate după expirarea mai multor termene care curg  succesiv.

Prevederi interpretate diferit

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ar fi trebuit să emită o serie de norme în aplicarea legii care le impune proprietarilor să-şi protejeze bunurile de riscurile de cutremur, alunecări de teren şi inundaţii. Instituţia a emis însă doar o parte din aceste norme. În plus, potrivit prevederilor legale, CSA era obligată să propună Guvernului, până cel mai târziu în luna februarie a anului 2009, normele metodologice în aplicarea actului normativ, care urmau a fi aprobate printr-o hotărâre a Executivului. Acest lucru nu s-a întâmplat încă.

„Considerăm că obligaţia proprietarilor de a încheia poliţele de asigurare devine exigibilă în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a normelor metodologice propuse de CSA şi aprobate de Guvern. (…)  Acest termen nu a început încă să curgă, deoarece nu au fost emise încă aceste norme metodologice în aplicarea legii“, afirmă Ovidiu Țibuleac, coordonatorul Departamentului Asigurări al casei de avocatură Boştină şi Asociaţii.

În schimb, Amalia Stoica, avocat senior la Ţuca Zbârcea & Asociaţii (TZA), consideră că proprietarii neasiguraţi puteau fi amendaţi încă din primăvara acestui an, chiar înainte ca poliţele obligatorii să înceapă a fi vândute. „Data de la care putea fi aplicată o astfel de sancţiune a fost 5 aprilie 2010, termen care rezultă având în vedere data adoptării primelor norme de aplicare a legii“, apreciază Stoi­ca. În interpretarea avo­catului TZA, pro­prietarii care au do­bândit o locuinţă începând cu 5 aprilie a.c. ar fi putut fi amendaţi dacă nu cumpărau poliţa o­bli­gatorie pentru locuinţă în termen de cinci zile de la data autentificării titlului de proprietate.

Pentru proprietarii care au deja o locuinţă de mai mult timp, există în lege un termen de tranziţie de 12 luni până la aplicarea amenzilor. Având în vedere acest termen, rezultă că pentru aceştia amenzile ar putea fi date, în această interpretare a legislaţiei, începând cu aprilie 2011.

Proprietarii care nu cumpără poliţele obligatorii pot fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei. Amenzile sunt mult mai mari decât preţul poliţelor – maximum 20 de euro în cazul caselor cu structură de beton armat.  În orice caz, amenzile urmează a fi aplicate de către primari, care nu sunt foarte interesaţi să-şi pună în cap electoratul.

Portiţe închise

Ultima reglementare a CSA în domeniul asigurărilor obligatorii pentru case închide o portiţă care i-ar fi scăpat de amenzi pe cei care au asigurări facultative, dar până la expirarea acestora nu cumpă­ră şi poliţe obligatorii. Reglementările vechi permiteau clienţilor cu poliţe multianu­ale să o cumpere abia la expi­rarea acestora pe cea obligatorie. Un ordin recent al CSA cere ca poliţa obligatorie să fie achiziţionată la data primei aniversări a poliţelor multianuale facultative, adică nu mai târziu de un an.

Acest termen (n.r.: pentru determinarea datei de la care se aplică amenzi) nu a început să curgă, deoarece nu au fost emise încă  normele metodologice în aplicarea legii.
Ovidiu Țibuleac, partener Boştină şi Asociaţii

24% din locuinţele din România erau asigurate la jumătatea acestui an, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

500 lei este nivelul maxim al amenzii pentru proprietarii care nu vor cumpăra asigurările obligatorii pentru locuinţe

DEZBATERE:
Consideraţi că asigurarea obligatorie a locuinţelor este o taxă sau un instrument de protecţie financiară minimă în cazul unui dezastru? Vi se pare firesc să primiţi amendă în cazul în care nu vă încheiaţi o astfel de asigurare?