Lenjeria de pat poate deveni o susă de infecție, dacă nu este spălată când și cum trebuie. Praful, bacteriile, microbii, transpirația se acumulează în țesătura lenjeriei de pat și poate afecta starea de sănătate.
De aceea, ca și în cazul prosoapelor de baie, este important să știm cum să igienizăm cât mai bine cearșafurile și fețele de pernă. Reader’s Digest arată de ce o astfel de operațiune este necesară și cât de des ar trebui să o facem.
Praful din casă conține numeroși alergeni care ajung și pe lenjeria de pat. Acarienii de praf nu se pot vedea cu ochiul liber dar există în lenjeria care acoperă patul, pe perne, saltele și pilote.
Pe lângă alergeni, transpirația, saliva, uleiurile corporale, celule moarte ale pielii, părul animalelor de companie și chiar fluidele corporale, toate ajung în lenjeria de pat, punându-ne sănătatea în pericol. De aceea, e bine să spălăm lenjeria de pat o dată pe săptămână.
Ce se întâmplă dacă nu spălăm lenjeria de pat suficient de des
„O expunere mai mare la polen, părul animalelor de companie sau diverse ciuperci poate agrava simptomele alergiei și astmului”, spune medicul Cheryl Nelson. „Lenjeriile de pat murdare pot provoca, de asemenea, dermatită de contact sau pot declanșa eczeme”, adaugă ea.
Cât de des ar trebui spălată lenjeria depinde și de corpul nostru și de stilul de viață. Nelson sugerează că cearșafurile trebuie spălate la fiecare câteva zile mai ales dacă
– Suferim de alergii sau astm
– Transpirăm excesiv
– Obișnuim să mănâncăm în pat
– Lăsăm animalele de companie să doarmă în pat
– Avem o infecție sau o leziune pe corp
– Nu facem duș înainte de a ne culca
Toți acești factori fac mai probabil să ne pricopsim cu unele probleme, dacă nu spălăm cearșafurile în mod regulat.
De ce trebuie să spălăm lenjeria în mod regulat
Deoarece pielea intră în contact direct cu cearșaful și fețele de pernă timp de mai multe ore, unele dintre reacțiile negative pe care le putem avea dacă lenjeria este murdară sunt:
– Iritații ale pielii
– Acnee
– Eczemă
– Alergii
– Infecții