În 1997, la doar 25 de ani, Andrei Pitiș devenea cofondator al unui startup din Silicon Valley. De atunci și până în prezent a participat la scrierea multor povești de succes, printre care și lansarea Vector Watch, companie care producea ceasuri inteligente și care, în 2017, a fost achiziționată de Fitbit.
În 2020, a lansat Simple Capital, vehicul de investiții prin care a finanțat peste 30 de startupuri. Invitat de Vlad Mercori la Conferința The StakeBorg Talks, Andrei Pitiș a povestit despre cultura antreprenorială din România, despre motivele pentru care un startup ajunge să dea faliment dar și despre oportunitățile aduse de industria blockchain.
Andrei Pitiș: În 2010, existau doar vreo 10 startupuri de tehnologie în România
Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care ecosistemul de startupuri de tehnologie a întârziat să apară în România a fost reprezentat de lipsa exemplelor de succes din plan intern.
„La Babson College, în SUA, se analizează ecosistemele de antreprenori și lucrurile de care e nevoie ca ele să se dezvolte. Printre aceste lucruri se numără și existența exemplelor de succes. În România, astfel de exemple au apărut destul de târziu. Au fost vreo două, trei din zona de cybersecurity, printre care și RAV Antivirus al lui Radu Georgescu, vândut către Microsoft. Au fost puține exemple de acest fel.
În 2010, când eu am început să susțin mai mult dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, nu era nimic. Era o singură casă, Bucharest Hub, undeva pe la Unirii, unde se întâlneau cele 10 startupuri de tehnologie care existau în România cu totul. În acel moment, am fost câțiva care ne-am decis să ajutăm: Bogdan Iordache, cel care a făcut How to Web, Radu Georgescu, care realizase un exit și voia să facă investiții, am fost eu care veneam cu experiența din Silicon Valley foarte pregnantă și care aici nu exista deloc.
Mă duceam acolo printre cele 10 startupuri și vorbeam despre ce se întâmplă în Silicon Valley și toți se uitau lung la mine. Nu înțeleg de ce nu se duce lumea din România în Statele Unite. Urcați în avion și mergeți în California. Mai ales dacă sunteți tineri”, i-a îndemnat Andrei Pitiș pe cei prezenți la conferința The StakeBorg Talks.
De ce 9 din 10 startupuri dau faliment?
Potrivit fondatorului Simple Capital, la succesul unui startup contribuie o serie de factori, cei mai importanți dintre aceștia fiind unicitatea sau calitatea crescută a produsului, echipa potrivită, finanțare adecvată, leadership și timing:
- Produs unic sau de calitate
Produsul pe care îl faci nu trebuie să fie neapărat unic, dar trebuie să fie un produs de calitate. Trebuie să aducă valoare cumpărătorului, ca acesta să fie dispus să-ți plătească prețul pe care îl ceri.
- Echipa
De foarte multe ori, startupurile eșuează din cauză că fondatorii nu reușesc să alcătuiască o echipă competitivă, care să poată executa produsul.
- Finanțare adecvată
Un startup are nevoie de un echilibru din punct de vedere financiar. Nici de prea mulți bani, dar nici de prea puțini.
- Leadeship
Un proiect antreprenorial aflat la început de drum nu are nevoie doar de o echipă bună, ci și de unul sau chiar de doi lideri cu viziune care să inspire echipa.
- Timing
Timingul este, poate, cel mai important din cele cinci. Dacă fondatorii reușesc să construiască produsul potrivit, să aibă echipa necesară, să atragă investițiile potrivite și să dea dovadă și de leadership, eșuează din cauza timingului. De foarte multe ori se întâmplă să fie construite produse foarte bune dar care nu sunt înțelese de către public.
În ceea ce privește caracteristicile necesare unui fondator, Andrei Pitiș susține că, de departe, cea mai importantă este reziliența:
„Se spune că un om de afaceri de succes este un om de afaceri fără succes care s-a mai ridicat o dată. Contează să poți să te ridici de fiecare dată după ce cazi. Și aș mai adăuga un lucru. În viață, creșterea unei persoane nu este liniară și la fel se întâmplă și cu antreprenorii. Aceștia încearcă ceva, se dezvoltă, mai apoi se confruntă cu un eșec, pentru a crește ulterior din nou.
Un antreprenor care nu s-a confruntat cu eșecuri este riscant. E ca un luptător care nu are răni din alte lupte”, atrage atenția Andrei Pitiș.
Nevoi tip analgezice vs. nevoi tip vitamine
„Istoric, primele businessuri au apărut pentru a satisface niște nevoi primare, oferind cazare și mâncare. Dacă faci o casă, vei găsi la un moment dat pe cineva care să o cumpere pentru că are nevoie de un acoperiș deasupra capului. Acestea sunt niște nevoi clare. În ultimii zeci de ani, de când a luat naștere internetul, au apărut aceste nevoi inventate, precum nevoia de a avea o poză de profil cool. Aceasta nu este o nevoie reală, dar simți că nu poți trăi fără.
Se creează niște trenduri pe care poți să le urmărești din punct de vedere social și să vezi când ele devin analgezice mai degrabă decât vitamine. Pentru că dacă uiți să-ți iei vitaminele nu se întâmplă mare lucru și poți trăi fără, însă dacă ai uitat să-ți iei analgezicele cu tine, cobori până la farmacie să ți le cumperi pentru că nu poți trăi fără ele. În limbajul antreprenorial, analgezice sunt supranumite acele nevoi care cresc din ce în ce mai mult în importanță. La început, foarte multe nevoi apar mai degrabă ca niște vitamine.
De exemplu, să ai o poză frumoasă pe Instagram este o vitamină pentru marea majoritate a oamenilor. Dar pentru cei care creează conținut în social media, nevoia de a avea la profil o poză făcută de un profesionist devine una de tip „analgezic”, adaugă fondatorul Simple Capital.
Andrei Pitiș, unul dintre primii advisori ai startupului Elrond
Antreprenor și investitor în startupuri de tehnologie, Andrei Pitiș nu a stat departe nici de industria blockchain, în 2018 devenind unul dintre primii advisori ai Elrond, startup autohton ajuns, între timp, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură blockchain la nivel internațional.
„Prin 2018, eram la Fitbit, după ce vândusem Vector Watch către ei și lucrurile mergeau destul de bine. Începusem din nou să vreau să fiu deschis în a fi advisor pentru startupuri. Atunci, Lucian Todea, pe care îl cunoșteam, a venit la mine alături de Beniamin Mincu, mi-au povestit despre startupul lor și mi-au propus să le fiu advisor.
Eu nu mă pricepeam la blockchain și le-am zis acest lucru, însă ei voiau să-i ajut cu know-how privind creșterea businessului și a echipei, să îi pun în legătură cu companii din plan extern și cu alți posibili advisori. (…) Ulterior, am început să citesc din ce în ce mai mult și să înțeleg ce se întâmplă în spatele tehnologiei”, afirmă Andrei Pitiș.
Andrei Pitiș trage un semnal de alarmă cu privire la investițiile în industria crypto, susținând că proiectele câștigătoare sunt greu de anticipat. Totuși, chiar dacă este greu să identifici use case-urile viitoare ale unei tehnologii emergente, exact ca în cazul bulei dotcom de la începutul anilor 2000, cele mai mari șanse de reușită le au proiectele care dezvoltă infrastructura acelei tehnologii. Tocmai din acest motiv, și în cazul de față, singurele proiecte cu care alege să lucreze sunt cele care construiesc în zona de infrastructură blockchain.
Despre The StakeBorg Talks
Seria de conferințe „The StakeBorg Talks” își propune să aducă în prim plan impactul tehnologic și cultural pe care tehnologia blockchain îl poate genera. La dezbaterile moderate de Vlad Mercori, CEO StakeBorg, sunt invitați antreprenori de succes, artiști, lideri politici și profesioniști din industrii emergente.
Printre aceștia, se numără Beniamin Mincu, fondator Elrond, Paul Olteanu, fondator Mind Architect, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării sau Dragoș Stanca, președinte BRAT. Dezbaterile complete din seria The StakeBorg Talks pot fi urmărite AICI.